Lecțiile trecutului
Studiul 10, Trimestrul 1, 2-8 Martie 2024
Împărtășește această lecțiune
Text de memorat:
Memory Text:
Ce-am auzit, ce ştim,ce ne-au povestit părinţii noştri, 4 nu vom ascunde de copii lor,ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui și minunile pe care le-a făcut. Psalm 78:3,4
Planul de Mântuire al Cerului este destul de larg ca să cuprindă lumea întreagă. Dumnezeu dorește să insufle în natura omenească smerită suflarea de viață. El nu va îngădui ca vreun suflet care este sincer în dorința lui după ceva mai înalt și mai nobil decât tot ce poate oferi lumea să fie dezamăgit. El trimite continuu pe îngerii Săi la aceia care, prinși de împrejurările cele mai descurajatoare, se roagă în credință ca o putere mai înaltă decât ei să-i ia în stăpânire și să le aducă eliberare și pace. Dumnezeu li Se va descoperi pe diferite căi și-i va pune în legătură cu providențele care le vor întări încrederea în Acela care S-a dat pe Sine ca răscumpărare pentru toți pentru ca “să-și pună încrederea în Domnul, și să nu uite lucrările Domnului și să păzească poruncile Lui”. (Psalmii 78, 7.) PR 377.1
Mă refer la mânia lui Dumnezeu care a venit asupra poporului Israel din vechime, neîncrezător și neascultător. Datoria lor de a-și învăța copiii le-a fost prezentată în mod clar. Ea este tot atât de obligatorie și pentru părinții credincioși din generația aceasta. “Ascultă, poporul meu, învățăturile mele! Luați aminte la cuvintele gurii mele! Îmi deschid gura și vorbesc în pilde, vestesc înțelepciunea vremurilor străvechi. Ce am auzit, ce știm, ce ne-au povestit părinții noștri, nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui și minunile pe care le-a făcut”. 5M 37.1
Duminică, 3 Martie
Devotamentul de neclintit al lui Dumnezeu
Citește Psalmul 78. Care sunt cele trei epoci istorice principale evidențiate în acest psalm? Ce lecții repetate extrage Asaf din fiecare perioadă?
"Dumnezeu a poruncit copiilor lui Israel să își așeze tabăra în acel loc, unde nu era apă, pentru a-i pune la încercare, pentru a vedea dacă vor privi la El în necazul lor sau dacă vor murmura, așa cum făcuseră până atunci. Având în vedere ceea ce Dumnezeu făcuse pentru ei în eliberarea lor minunată, ei ar fi trebuit să creadă în El în strâmtorarea lor. Ar fi trebuit să știe că El nu le va permite să piară cu sete, pe care le promisese că îi va lua la Sine ca popor al Său. Dar în loc să-L roage pe Domnul în umilință să le asigure necesarul, ei au cârtit împotriva lui Moise și i-au cerut apă. Dumnezeu își manifestase continuu puterea Sa într-un mod minunat în fața lor, pentru a-i face să înțeleagă că toate beneficiile pe care le primeau veneau de la El; că le putea da sau le putea îndepărta, după voia Sa. Uneori, ei simțeau pe deplin acest lucru și se umileau foarte mult în fața Domnului; dar când le era sete sau când le era foame, ei puneau totul pe seama lui Moise, ca și cum ar fi părăsit Egiptul pentru a-i face pe plac. Moise era mâhnit de murmurele lor crude. El a întrebat pe Domnul ce ar trebui să facă, pentru că poporul era gata să îl ucidă cu pietre. Domnul i-a poruncit să meargă să lovească stânca cu toiagul lui Dumnezeu. Norul slavei Sale s-a așezat chiar în fața stâncii. "El a bătut stâncile în pustiu și le-a dat să bea ca din adâncuri mari. A scos și izvoare din stâncă și a făcut să curgă ape ca niște râuri." Moise a lovit stânca, dar Hristos a fost cel care a stat lângă el și a făcut ca apa să curgă din stânca de cremene. Poporul L-a ispitit pe Domnul în setea lor și a zis: "Dacă Dumnezeu ne-a adus aici, de ce nu ne dă apă, dar și pâine?". Aceasta dacă a arătat necredința criminală și l-a făcut pe Moise să se teamă că Dumnezeu îi va pedepsi pentru murmurările lor rele. Domnul a pus la încercare credința poporului Său, dar ei nu au suportat încercarea. Ei murmurau pentru mâncare și pentru apă și se plângeau de Moise. Din cauza necredinței lor, Dumnezeu a îngăduit ca dușmanii lor să facă război cu ei, ca să arate poporului Său de unde le vine puterea". 1SP 227.1
După ce Israel a traversat marea și după ce marea s-a închis asupra dușmanilor lor, toți au cântat și I-au dat slavă lui Dumnezeu, dar, deși armata lui Faraon și marea nu mai erau obiecte de teamă, ci de interes, încercările, îndoielile și temerile lor nu se terminaseră încă: Aproape imediat după ce au văzut marea în spate și deșertul în față, au început să-i reproșeze lui Moise că i-a adus în deșert ca să moară acolo de foame din lipsă de apă și hrană. Nu le-a trecut niciodată prin minte că, dacă Dumnezeu poate usca marea, cu siguranță poate inunda deșertul și îl poate face să înflorească ca un trandafir. În ciuda îndoielilor și a gemetelor lor, Dumnezeu a făcut din nou un miracol și mai mare: a făcut să izvorască apă din stâncă și a adus mană din cer!
Luni, 4 Martie
Istoria și lauda la adresa lui Dumnezeu
Citește Psalmul 105. Ce evenimente istorice și lecții ies în evidență?
Pe toți aceia care spun că sunt copii ai lui Dumnezeu, i-aș invita să cerceteze istoria izraeliților, așa cum este raportată în Psalmii 105, 106 și 107. Studiind cu grijă pasajele acestea, vom putea să apreciem mai deplin bunătatea, mila și iubirea lui Dumnezeu. 8M 107.1
Dumnezeu a scos pe poporul Său ales din țara Egiptului “cu mare putere și cu mână tare”. (Exod 32, 11.) “A trimis pe robul Său Moise și pe Aaron, pe care-l alesese. Prin puterea Lui, ei au făcut semne minunate în mijlocul lor, au făcut minuni în țara lui Ham.... A mustrat marea Roșie, și ea s-a uscat: și i-a trecut prin adâncuri ca printr-un pustiu”. (Psalmii 105, 26.27; Psalmii 106, 9.) I-a scos din țara lor de robie, ca să-i poată aduce într-o țară mai bună o țară pe care, în providența Sa, le-a pregătit-o ca adăpost de dușmanii lor. I-a adus la Sine și i-a înconjurat cu brațele Sale veșnice; iar ei, datorită bunătății și milei Sale, aveau să înalțe Numele Său și să-L proslăvească pe pământ. PR 16.2
“Căci partea Domnului este poporul Lui, lacov este partea Lui de moștenire. El l-a găsit într-un ținut pustiu, într-o singurătate plină de urlete înfricoșate; l-a înconjurat, l-a îngrijit și l-a păzit ca lumina ochilor Lui. Ca vulturul care își scutură cuibul, zboară deasupra puilor, își întinde aripile, îi ia și-i poartă pe penele lui: așa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său, și nu era nici un dumnezeu străin cu El”. (Deuteronom 32, 9-12.) Astfel i-a adus pe izraeliți la Sine, ca să locuiască la umbra Celui Prea Înalt. Feriți în mod minunat de primejdiile rătăcirii prin pustie, ei au fost în cele din urmă așezați în țara Făgăduinței, ca o națiune favorizată. PR 17.1
Marți, 5 Martie
Istoria și pocăința
Citește Psalmul 106. Ce evenimente istorice te impresionează aici și ce lecții poți învăța?
“Au plecat din Sucot, și au tăbărât la Etam, la marginea pustiei. Domnul mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă și ziua, și noaptea. Stâlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stâlpul de foc în timpul nopții”. (Exod 13, 20-22.) Psalmistul spune: “A întins un nor, ca să-i acopere, și focul, ca să lumineze noaptea” (Psalmii 105, 39; a se vedea, de asemenea, 1 Corinteni 10, 1-2.) Stindardul Conducătorului lor nevăzut era totdeauna cu ei. Ziua, norul le arăta calea sau se întindea ca un acoperământ deasupra mulțimii. El servea ca apărare împotriva căldurii arzătoare, iar prin răcoarea și umezeala lui aducea o înviorare milostivă în deșertul ars de soare și însetat. Noaptea, el devenea un stâlp de foc, luminându-le tabăra și asigurându-i fără încetare de prezența divină. PP 282.2
În unul dintre cele mai frumoase și mai încurajatoare pasaje din cartea profetului Isaia, se face referire la stâlpul de nor și de foc, spre a reprezenta grija lui Dumnezeu față de poporul Său, în marea luptă finală cu puterile răului. “Domnul va așeza peste toată întinderea muntelui Sionului și peste locurile lui de adunare un nor de fum ziua, și un foc de flăcări strălucitoare noaptea. Da, peste toată slava va fi un adăpost, o colibă, ca umbrar împotriva căldurii zilei și ca loc de adăpost și de ocrotire împotriva furtunii și ploii”. (Isaia 4, 5-6.) PP 283.1
"În ciuda a tot ceea ce Dumnezeu făcuse pentru poporul Său în pustie, copiii lui Israel, după ce s-au stabilit în Canaan, au continuat să umble pe căile lor. 'Ei nu au nimicit națiunile, cu privire la care le poruncise Domnul, ci s-au amestecat printre păgâni și au învățat faptele lor. Și au slujit idolilor lor, care au fost o cursă pentru ei.... De aceea s-a aprins mânia Domnului împotriva poporului Său, încât a ajuns să se urască de propria Sa moștenire. Și i-a dat în mâna păgânilor; și cei care îi urau au stăpânit peste ei."" ST 26 februarie 1902, par. 1
Miercuri, 6 Martie
Parabola viei Domnului
Citește Psalmul 80. Cum e înfățișat în acest psalm poporul lui Dumnezeu împreună cu marea lui speranță?
"Domnul a favorizat poporul Său ales cu prosperitate. Psalmistul spune: 'Tu ai scos o viță de vie din Egipt; ai alungat pe păgâni și ai plantat-o'. I-ai pregătit loc înaintea ei, ai făcut să prindă rădăcini adânci și a umplut țara. Dealurile au fost acoperite de umbra ei, și ramurile ei au fost ca cedrii cei buni. Ea a trimis ramurile ei spre mare și crengile ei spre râu'. [Psalmul 80:8-11.] Dumnezeu a declarat acest popor ca fiind un popor sfânt pentru Sine și a promis că, dacă își vor respecta legământul cu El, le va asigura toate cele necesare pentru fericirea lor. 14LtMs, Ms 134, 1899, par. 18
"Foarte precisă a fost instrucțiunea pe care Hristos a dat-o atunci când i-a făcut cunoscut lui Moise termenii prosperității lor și eliberarea lor de boli. 'Domnul Dumnezeul tău te-a ales ca să fii un popor special pentru El însuși', a spus El, 'mai presus de toate popoarele care sunt pe fața pământului'. Domnul nu Și-a pus dragostea asupra voastră și nu v-a ales pentru că erați mai mulți decât orice alt popor, căci erați cel mai puțin numeros dintre toate popoarele, ci pentru că Domnul v-a iubit și pentru că a vrut să țină jurământul pe care l-a jurat părinților voștri, Domnul v-a scos cu o mână puternică și v-a răscumpărat din casa robilor, de la Faraon, regele Egiptului. Să știi deci că Domnul Dumnezeul tău este Dumnezeu, Dumnezeul cel credincios, care ține legământ și milă cu cei ce-L iubesc și păzesc poruncile Lui până la o mie de generații'. [Deuteronomul 7:6-9.]" 14LtMs, Ms 134, 1899, par. 19
Printr-o parabolă, Isaia redă cu un patos mișcător istoria chemării și educării lui Israel, ca să stea în lume ca reprezentant al lui Iehova, roditor în orice lucrare bună: PR 17.2
“Voi cânta Prea iubitului meu, cântarea Prea iubitului meu despre via Lui. Prea iubitul meu avea o vie, pe o câmpie foarte mănoasă. I-a săpat pământul, l-a curățit în mijlocul ei, și a săpat un teasc, apoi trăgea nădejde că are să facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici”. (Isaia 5, 1.2.) PR 17.3
Prin poporul ales, Dumnezeu intenționa să aducă binecuvântări întregii omenirii. “Via Domnului oștirilor” declara proorocul “este casa lui Israel, iar bărbații lui Iuda sunt via Sa cea plăcută”. (Isaia 5, 7.) PR 17.4
Acestui popor i-au fost încredințate descoperirile lui Dumnezeu. Era ocrotit de preceptele Legii Sale, principii veșnice ale adevărului, dreptății și curăției. Ascultarea de aceste principii avea să fie protecția lor, căci avea să-i ferească de a se distruge singuri prin practici păcătoase. Iar ca turn al viei, Dumnezeu așeză în mijlocul țării templul Său cel sfânt. PR 18.1
Joi, 7 Martie
Supremația lui Dumnezeu în istorie
Citește Psalmul 135. Ce evenimente istorice sunt evidențiate aici? Ce lecții extrage psalmistul din ele?
"Dumnezeu a izbăvit poporul Său Israel din robia Egiptului. I-a adus în țara lor și le-a dat o moștenire frumoasă și locuințe sigure. Și a cerut de la ei o recunoaștere a faptelor Sale minunate. Cele dintâi roade ale pământului trebuiau să-I fie consacrate și să-i fie înapoiate ca o jertfă de recunoștință, o recunoaștere a bunătății Sale față de ei. Căci ei au spus: "Când am strigat către Domnul Dumnezeul părinților noștri, Domnul a auzit glasul nostru și a privit la necazul nostru, la truda noastră și la asuprirea noastră; și Domnul ne-a scos din Egipt cu o mână puternică și cu un braț întins, cu o mare groază, cu semne și cu minuni; și ne-a adus în acest loc și ne-a dat această țară, o țară care curge lapte și miere. Și acum, iată, am adus cele dintâi roade ale țării, pe care Tu, Doamne, mi-ai dat-o!". RH 25 decembrie 1900, par. 3
"Celui care a bătut Egiptul în întâiul lor născut", "și a scos pe Israel din mijlocul lor", "cu mână tare și cu braț întins"; "Celui care a despărțit Marea Roșie în două părți", "și a făcut pe Israel să treacă prin mijlocul ei", "dar a răsturnat pe Faraon și oștirea lui în Marea Roșie"; "Celui care a condus pe poporul Său prin pustiu"; ' 'celui care a bătut mari împărați', 'și a ucis împărați faimoși', 'Sihon, regele amoriților', 'și Og, regele Basanului', 'și a dat țara lor ca moștenire', 'chiar ca moștenire lui Israel, robul său' - lui, Conducătorul Puternic al oștilor lui Israel, exilații întorși în țară au adus acum laude ca fiind Cel a cărui îndurare dăinuiește în veci. RH 11 aprilie 1907, par. 10
"Și același Conducător Puternic este Acela care 'și-a adus aminte de noi în starea noastră de umilință', 'și ne-a răscumpărat de la dușmanii noștri'. O, să "mulțumim mereu Dumnezeului cerurilor, căci îndurarea Lui durează în veci!". RH 11 aprilie 1907, par. 11
"În legământul lui Dumnezeu cu poporul Său din vechime, au fost date indicații pentru recunoașterea credincioasă a lucrărilor pline de har și minunate pe care El le-a făcut pentru ei. Dumnezeu a eliberat poporul Său Israel din robia din Egipt. El i-a adus în țara lor și le-a dat o moștenire bună și locuințe sigure. Și El le-a cerut o recunoaștere a faptelor Sale minunate. Cele dintâi roade ale pământului trebuiau să fie consacrate lui Dumnezeu și să I le dea înapoi ca o jertfă de recunoștință, o recunoaștere a bunătății Sale față de ei. Căci ei au spus: "Când am strigat către Domnul Dumnezeul părinților noștri, Domnul a auzit glasul nostru și a privit la necazul nostru, la munca noastră și la asuprirea noastră: Și Domnul ne-a scos pe noi din Egipt cu mână puternică și cu braț întins, cu grozăvii, cu semne și cu minuni; și ne-a adus în locul acesta și ne-a dat țara aceasta, o țară care curge lapte și miere. Și acum, iată, am adus cele dintâi roade ale țării, pe care Tu, Doamne, mi-ai dat-o."" [Deuteronom 26:7-10.] 22LtMs, Ms 67, 1907, par. 1
Vineri, 8 Martie
Studiu Suplimentar
Domnul Hristos era îndrumătorul lor. Așa cum fusese cu ei în pustie, tot astfel El avea să fie învățătorul și călăuza lor. Atât în tabernacol, cât și în templu, slava Sa se odihnea în Șechina sacră, deasupra tronului milei. Își manifesta fără întrerupere față de ei bogățiile dragostei și răbdării Sale. PR 18.2
Prin Moise le-a fost dat planul lui Dumnezeu și le-au fost explicate lămurit condițiile prosperității lor. “Tu ești un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău” a spus el. “Domnul Dumnezeul tău te-a ales să fii un popor deosebit pentru El, mai presus decât toate popoarele care sunt pe fața pământului.” PR 18.3
“Astăzi, tu ai mărturisit înaintea Domnului că El va fi Dumnezeul tău, că vei umbla în căile Lui, vei păzi legile, poruncile și orânduielile Lui, și vei asculta de glasul Lui. Și azi, Domnul ți-a mărturisit că vei fi un popor al Lui, cum ți-a spus, dacă vei păzi toate poruncile Lui, și îți va da asupra tuturor neamurilor pe care le-a făcut întâietate în slavă, în faimă și în măreție, și vei fi un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău, cum ți-a spus”. (Deuteronom 7, 6; 26, 17-19.) PR 18.4
Copiii lui Israel urmau să ocupe tot teritoriul pe care Dumnezeu îl rânduise. Popoarele care au lepădat închinarea și slujirea adevăratului Dumnezeu aveau să fie izgonite. Dar planul lui Dumnezeu era ca, prin descoperirea caracterului Său prin Israel, oamenii să fie atrași către Sine. Invitațiile Evangheliei aveau să fie adresate lumii întregi. Prin învățăturile serviciului jertfelor, Hristos urma să fie înălțat înaintea popoarelor și toți cei care vor privi la El să trăiască. Toți aceia care, la fel ca Rahav canaanita și Rut moabita, se întorceau de la idolatrie la închinarea față de adevăratul Dumnezeu, aveau să se unească cu poporul Său ales. Pe măsură ce numărul lui Israel avea să crească, ei urmau să-și extindă hotarele până când împărăția lor avea să cuprindă lumea. PR 19.1