Strângerea de comori în cer
Studiul 6, Trimestrul 1, 4-10 Februarie 2023
Împărtășește această lecțiune
Sabat după amiază- 4 Februarie
Textul de memorat:
Și ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său? Marcu 8:36-37
Noi spunem că suntem creștini așteptători ai celei de-a Doua Veniri a Domnului nostru pe norii cerului. Atunci ce vom face cu timpul nostru, cu toate cunoștințele noastre, cu averile noastre, care nu ne aparțin, ci ne-au fost încredințate pentru a ne pune la încercare onestitatea? Să le aducem la Isus. Să ne folosim comorile pentru înaintarea cauzei Sale. Astfel, vom da ascultare poruncii: "Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina și unde le sapă și le fură hoții; ci strângeți-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră." — The Review and Herald, 9 aprilie, 1901 SA 116.4
Duminică - 5 Februarie
Noe a găsit har
Citește Geneza 6:5-14. Ce schimbări radicale au apărut în viața lui Noe ca urmare a ascultării de Dumnezeu? Ce principii putem găsi aici valabile pentru noi, într-o lume care trebuie avertizată cu privire la sfârșitul ei iminent?
Dumnezeu a revărsat asupra oamenilor care au trăit înainte de potop multe și bogate daruri; dar ei au folosit aceste binecuvântări ca să se slăvească pe ei înșiși și le-au transformat într-un blestem, datorită faptului că și-au legat inima de aceste daruri, în loc să o lege de Cel care le-a dat. Ei au folosit aurul și argintul, pietrele prețioase și lemnul cel mai ales la construirea de case pentru ei, întrecându-se unul pe celălalt în înfrumusețarea locuințelor lor, împodobindu-le cu lucrările cele mai iscusite. Ei căutau să-și satisfacă numai poftele inimii lor mândre și se desfătau în orgii și ticăloșii. Pentru că nu doreau să-L păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor, au ajuns în curând să nege existența Lui. Se închinau naturii, în loc să se închine Dumnezeului naturii. Glorificau geniul uman și se închinau la lucrarea mâinilor lor și îi învățau pe copii să se plece în fața chipurilor cioplite. PP 90.3
Lumea era în copilăria ei și, cu toate acestea, nelegiuirea a ajuns așa de adâncă și atât de întinsă, încât Dumnezeu nu o mai putea nicidecum suporta. El a zis: "Am să șterg de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut". (Geneza 6, 7.) El a declarat că Duhul Său nu se va lupta totdeauna cu neamul omenesc vinovat. Dacă oamenii nu încetau să polueze cu păcatele lor lumea și bogățiile ei cele mari, atunci El avea să-i șteargă din lumea creată de El și să distrugă lucrurile cu care El Își găsea plăcerea să-i binecuvânteze; El avea să șteargă de pe fața pământului fiarele de pe câmp și vegetația care dădea o așa abundență de hrană și avea să transforme pământul cel frumos într-o vastă pustietate și ruină. PP 92.1
În mijlocul decăderii ce se întindea tot mai mult, Metusala, Noe și mulți alții s-au străduit să păstreze vie cunoașterea adevăratului Dumnezeu și să pună stavilă puhoiului de decădere morală. Cu o sută douăzeci de ani înainte de potop, Domnul i-a făcut cunoscut lui Noe, printr-un înger, planul Său și l-a îndrumat să construiască o corabie. În timp ce lucra la corabie, el trebuia să vestească faptul că Dumnezeu avea să aducă un potop de ape pe pământ, spre a nimici pe cei nelegiuiți. Aceia, însă, care aveau să primească, să creadă această solie și care aveau să se pregătească pentru acest eveniment, prin pocăință și schimbarea vieții lor, vor găsi iertare și vor fi salvați. Enoh le-a repetat copiilor săi cele ce Dumnezeu i-a arătat în legătură cu potopul, iar Metusala și fiii săi, care au trăit să audă propovăduirea lui Noe, au dat ajutor la construirea corăbiei. - PP 92.2
Mișcarea lui Noe a fost însărcinată să construiască o corabie ca avertisment și refugiu pentru iminentul potop. Piatra specială de poticnire pe care Satana a pus-o în calea mulțimilor din timpul acela, a fost faptul că niciodată natura omului nu a văzut nimic care să arate cea mai mică dovadă a posibilității că s-ar putea realiza vreodată un astfel de fenomen ca ploaia. Prin urmare, rezemându-se pe cunoștința finită a naturii și potențialului său, ei au batjocorit și au disprețuit știința lui Noe și avertizarea lui de judecată și au continuat „mâncând, bând, însurându-se și măritându-se până în ziua când a intrat Noe în corabie și n-au înțeles nimic până în ziua când a venit potopul și i-a luat pe toți.” Matei 24: 38, 39.
Înălțau știința umană și disprețuiau știința Divină, prin urmare, a fost o capcană specială care i-a luat pe antediluvieni. Soarta lor ne avertizează în mod solemn pentru a evita cu atenție greșeala lor.
Luni – 6 Februarie
Avram, părintele credincioșilor
Citește Geneza 12:1-3. Cum au fost „toate familiile pământului […] binecuvântate” ca rezultat al acestei făgăduințe și acceptării ei?
În chemarea adresată lui Avraam, Domnul a zis: "Te voi binecuvânta ... și vei fi o binecuvântare ... și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine." (Geneza 12, 2.3.) Aceeași învățătură a fost redată prin profeți. Chiar după ce fusese decimat de război și captivitate, lui Israel i s-a dat făgăduința aceasta: "Rămășița lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare, ca o rouă care vine de la Domnul, ca ploaia măruntă pe iarbă, care nu se bizuie pe nimeni și nu atârnă de copiii oamenilor." (Mica 5, 7.) Cu privire la Templul din Ierusalim, Domnul a declarat prin Isaia: "Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele." (Isaia 56, 7.) HLL 27.3
Biblia ne învață în mod clar și istoria a confirmat de nenumărate ori, că nerespectarea statutului lui Dumnezeu este dezastruoasă atât pentru el, cât și pentru națiunea sa. Acest adevăr tragic, adoptat la nesfârșit în cursul secolelor, nu numai în mijlocul poporul ales al lui Israel, ci de asemenea în mijlocul tuturor națiunilor de pe pământ, este „pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșitul veacurilor.”
Așa cum neascultarea cuiva de poruncile lui Dumnezeu trebuie lucrează spre rău asupra națiunii sale, precum și asupra lui însuși, un creștin poartă o responsabilitate dublă de a face tot ce stă în puterea Lui pentru a proteja bunăstarea și pentru a promova succesul ambelor guverne – spiritual și temporar. Și de a se asigura că el însuși îndeplinește pe deplin această grea și dublă responsabilitate, el va asculta implicit porunca Domnului: „Dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Marcu 12:17. „Și eu“, zice Domnul, în făgăduința pentru cei ascultători, „voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și voi blestema pe cei ce te vor blestema; și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.” Geneza 12: 3.
Citește Evrei 11:8-13. Care este mesajul relevant pentru noi din acest text?
Mulți oameni sunt incapabili să alcătuiască planuri concrete pentru viitor. Viața lor este instabilă. Ei nu pot prevedea rezultatele unor acțiuni, iar aceasta îi umple adesea de teamă și neliniște. Să ne amintim că viața copiilor lui Dumnezeu în această lume este o viață de peregrin. Noi nu avem înțelepciunea de a ne plănui viața. Nu stă în puterea noastră să ne hotărâm viitorul. "Prin credință Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc, pe care avea să-l ia ca moștenire, a ascultat și a plecat fără să știe unde se duce". (Evrei 11, 8.) 2MCP 733.5
În viața Sa pe pământ, Domnul Hristos nu și-a făcut nici un plan personal. El a acceptat planurile lui Dumnezeu pentru El și, zi de zi, Tatăl Îi descoperea planurile Sale. Noi trebuie să depindem de Dumnezeu, pentru ca viețile noastre să fie rezultatul direct al voinței Sale. Dacă Îi consacrăm propriile noastre planuri, El ne va conduce pașii. — The Ministry of Healing, 478, 479 (1905). 2MCP 733.5 - 2MCP 734.1
Is. 51: 1, 2 - „Ascultați-Mă, voi care umblați după neprihănire, care căutați pe Domnul! Priviți spre stânca din care ați fost ciopliți, spre gaura gropii din care ați fost scoși. Uitați-vă la părintele vostru Avraam și spre Sara, care v-a născut; căci l-am chemat când era numai el singur, l-am binecuvântat și înmulțit.”
Dacă nu am fi privilegiați să alegem ca Avraam, Dumnezeu nu ne-ar fi amintit de experiența lui Avraam. Ni se spune clar să nu ne pierdem curajul, ci să avem credință în Dumnezeu, pentru că El intenționează să ne binecuvânteze și să ne înmulțească, așa cum El i-a binecuvântat și a înmulțit pe strămoșii noștri, Avraam și Sara.
Marți - 7 Februarie
Deciziile greșite ale lui Lot
Citește Geneza 13:10-12. Ce factori raționali l-ar fi putut determina pe Lot să ia decizia pe care a luat-o?
Deși Lot datora prosperitatea sa legăturii pe care o avea cu Avraam, el n-a dat pe față nici un fel de recunoștință față de binefăcătorul său. Buna-cuviință ar fi cerut ca el să-l lase pe Avraam să aleagă, dar, în loc să facă astfel, în mod egoist el s-a străduit să tragă toate foloasele de partea sa. El "și-a ridicat ochii și a văzut că toată câmpia Iordanului era bine udată în întregime ... până la Țoar, era ca o grădină a Domnului, ca țara Egiptului". (Geneza 13, 10.) Regiunea cea mai fertilă din toată Palestina era valea Iordanului, amintind celor ce o stăpâneau de Paradisul pierdut, egalând frumusețea și rodnicia câmpiilor bogate ale Nilului, pe care ei nu de mult le părăsiseră. Erau acolo, de asemenea, cetăți bogate și frumoase, promițând un negoț rentabil în târgurile lor aglomerate. Amăgit de perspectiva unui câștig lumesc, Lot a trecut cu vederea relele morale și spirituale ce aveau să-l întâmpine acolo. Locuitorii câmpiilor erau "afară din cale de păcătoși împotriva Domnului"; dar el sau nu cunoștea lucrul acesta, sau, știindu-l, îi dădea puțină importanță. El "și-a ales toată câmpia Iordanului" și "și-a întins corturile până la Sodoma". (Geneza 13, 11-12.) Cât de puțin a prevăzut el urmările groaznice ale alegerii lui egoiste! PP 133.1
Avraam a ales țara de la munte după ce Lot a ales valea fertilă de lângă piețele Sodomei și Gomorei. Acolo familia lui Lot a părăsit școala lui Dumnezeu și a intrat în școala oamenilor. Totuși Avraam și casa lui au rămas în școala lui Dumnezeu, învățând cum să scoată bogății din munte. Avraam a devenit foarte bogat, dar Lot foarte sărac. Avraam, în școala lui Dumnezeu a devenit cel mai mare afacerist din zilele sale. El a învățat să facă ceva din nimic. Ba mai mult, el era cel mai mare general al lumii, deoarece vă amintiți că doar cu puțini oameni a învins cinci împărați, a luat prada și a înapoiat bunurile proprietarilor de drept. A făcut toate aacesta fără pierderea unui singur soldat! El a crescut singurul copil care s-a supus de bunăvoie să ardă pe un altar de jertfă pentru religia tatălui său.
Citește Geneza 18:20-33. Ce i-a spus Dumnezeu lui Avraam în legătură cu motivul vizitei Lui pe pământ? Care a fost răspunsul lui Avraam la vestea că Dumnezeu plănuia să distrugă acele cetăți nelegiuite?
Dumnezeu i-a dat o mare onoare lui Avraam. Îngerii cerului au umblat și au vorbit cu el, așa cum vorbesc doi prieteni. Când judecățile cerului erau gata să se abată asupra Sodomei, acest lucru n-a fost ascuns de el și Avraam a devenit mijlocitor la Dumnezeu pentru cei păcătoși. Întâlnirea sa cu îngerii ne prezintă, de asemenea, un frumos exemplu de ospitalitate. PP 138.2
"Prietenia (tainele — ed. engleză) Domnului este pentru cei ce se tem de El". (Psalmii 25, 14.) Avraam Îl onorase pe Dumnezeu și Dumnezeu l-a onorat atunci pe el, invitându-l la consfătuirea Sa și descoperindu-i planurile Sale. "Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?" spuse Domnul. "Strigătul împotriva Sodomei și Gomorei s-a mărit și păcatul lor într-adevăr este nespus de greu. De aceea, Mă voi pogorî acum să văd dacă într-adevăr au lucrat în totul după zvonul venit până la Mine; și dacă nu va fi așa, voi ști". (Geneza 18, 17-22.) Dumnezeu cunoștea bine gradul de vinovăție al Sodomei, dar a vorbit în felul oamenilor, pentru ca justețea purtării Sale să poată fi înțeleasă. Înainte de a aduce pedeapsa asupra celor vinovați, El va merge personal ca să facă o cercetare a umblării lor; dacă ei nu trecuseră de limitele îndurării divine, El avea să le mai dea timp de pocăință. PP 139.1
Ospitalitatea lui Avraam a adus o binecuvântare atât de mare în căminul său - cei trei oaspeți cerești care au reafirmat făgăduința unui moștenitor. Și actul său de bunătate cu care i-a condus pe oaspeții cerești mergând cu ei o anumită distanță spre oraș, i-a determinat pe îngeri să-i încredințeze trista lor misiune cu privire la Sodoma. Prin urmare, nicio casă nu ar trebui să de-a uitării „primirea de oaspeți, căci unii, prin ea, au găzduit fără să știe pe îngeri”. Evr. 13: 2.
Miercuri - 8 Februarie
De la înșelător la prinț
Citește Geneza 32:22-31. Ce i s-a întâmplat aici lui Iacov și ce lecții spirituale putem învăța de aici despre harul lui Dumnezeu chiar și atunci când luăm decizii greșite?
Iacov a râvnit la dreptul de întâi născut care, conform obiceiului, trebuia să fie al lui Esau. Dorind-ul, Iacov nu urmărea să se îmbogățească, ci binecuvântarea spirituală pe care o va aduce și pe care Esau nu o prețuia prea mult, până când, într-un fel sau altul, Iacov nu a reușit să o obțină pentru el. Dacă un om își dorește suficient de mult binecuvântările spirituale pentru un scop corect, Dumnezeu i le va da.
Și în ciuda faptului că Iacov a obținut binecuvântările promise printr-o fraudă, Cerul a sancționat totuși ceea ce Isaac a legat pe pământ - Iacov a devenit progenitorul lui Hristos.
Și totuși, istoria vieții lui Iacov este o asigurare a faptului că Dumnezeu nu îi va lepăda pe aceia care au fost duși în păcat, dar care s-au întors la El cu o adevărată pocăință Prin lepădare de sine și credință puternică a câștigat Iacov ceea ce n-a putut câștiga prin luptă, bizuindu-se pe propria sa putere. În acest fel, Dumnezeu l-a învățat pe slujitorul Său că numai puterea și harul divin puteau să-i facă parte de binecuvântarea pe care o dorea nespus. Tot așa va fi cu aceia care vor trăi în zilele de pe urmă. Când primejdiile îi înconjoară și disperarea pune stăpânire pe suflet, ei trebuie să depindă numai de meritele sângelui ispășitor! Prin noi înșine nu putem face nimic. În toată nevrednicia și neajutorarea noastră, noi trebuie să ne încredem în meritele Mântuitorului crucificat și înălțat. Nimeni nu va pieri dacă va face astfel. Lista cea lungă și neagră a nelegiuirilor noastre stă înaintea ochiului Celui Infinit. Consemnarea lor este completă; nici unul dintre păcatele noastre nu este uitat. Dar Acela care a ascultat strigătele slujitorului Său din vechime va auzi și rugăciunea credinței și va ierta păcatele noastre. El a făgăduit lucrul acesta și El Își va împlini cuvântul Său. - PP 202.4
Iacov, tipul nostru, știa bine că Dumnezeu a coordonat întoarcerea sa de la Padan-aram în patria sa natală, totuși a tremurat când a auzit că Esau, cu patru sute de oameni, venea în drum spre a-l întâlni. În plus, a fost condus să se lupte cu îngerul toată noaptea. El a biruit doar pentru că nu l-a lăsat pe Înger să plece până când nu l-a binecuvântat. Rezultatul final a fost că, a doua zi, Esau, mai degrabă decât să distrugă întreaga companie, l-a întâmpinat cu amabilitate pe Iacov cu un sărut și l-a invitat cordial să se întoarcă acasă! Așadar, când totul s-a rezolvat, Iacov a văzut clar că nu era deloc nevoie să se fi temut vreodată. Cât de încurajator este faptul că „aceste lucruri li sau întâmplat ca să ne slujească drept pilde: și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor”. 1 Cor. 10:11. Ceea ce i s-a întâmplat lui Iacov este sigur că ni se va întâmpla și nouă și cât de mângâietor este să știm toate acestea din timp. Acum, ca niciodată vedem că acolo unde există un tip există și un antitip și că acolo unde nu există un tip, nu există Adevăr.
Citește Geneza 49:29-33. Ce indicații le-a dat Iacov copiilor lui cu privire la înmormântarea sa, chiar dacă nu mai avea niciun fel de bunuri în Canaan? Cine mai era îngropat în peștera aceea? De ce a dorit Iacov lucrul acesta?
Iacov a fost întotdeauna un om al unei profunde și înflăcărate afecțiuni; iubirea sa pentru fiii săi era puternică și gingașă, iar mărturia sa de pe patul de moarte, pentru ei, nu a fost expresia părtinirii sau a resentimentelor. El îi iertase pe toți și i-a iubit până la sfârșit. Gingășia sa părintească n-a putut găsi expresie decât în cuvinte de încurajare și speranță; dar puterea lui Dumnezeu se odihnea asupra lui și, sub influența Inspirației, el a fost constrâns să declare adevărul, oricât de dureros ar fi fost lucrul acesta. PP 237.1
O dată pronunțată ultima binecuvântare, Iacov a repetat însărcinarea cu privire la locul îngropării sale: "Eu am să fiu adăugat la poporul meu; deci să mă îngropați împreună cu părinții mei ... în peștera din ogorul Macpela". "Acolo au îngropat pe Avraam și pe Sara, nevasta lui; acolo au îngropat pe Isaac și Rebeca, nevasta lui; și acolo am îngropat eu pe Lea". (Versetul 29-31.) Astfel, ultimul act al vieții sale a fost acela de a mărturisi credința sa în făgăduința lui Dumnezeu. PP 237.2
Joi – 9 Februarie
Moise în Egipt
Citește Evrei 11:24-29. Ce a lăsat Moise în urmă și ce a trebuit să înfrunte, în schimb? Încearcă să privești lucrurile din perspectiva lui înainte de a face acea alegere. Ce lăsa în urmă și ce decidea să accepte prin plecarea lui?
La curtea lui faraon, Moise a primit cea mai înaltă educație civilă și militară. Monarhul luase hotărârea de a face din nepotul adoptiv urmașul său la tron, iar tânărul era educat pentru această poziție înaltă. "Moise a învățat toată înțelepciunea egiptenilor, și era puternic în cuvinte și în fapte". (Faptele Apostolilor 7, 22.) Iscusința lui de conducător militar i-a câștigat favoarea oștirii Egiptului și, în general, era privit ca un om cu un caracter cu totul deosebit. Satana fusese înfrânt în planurile sale. Chiar decretul prin care copiii evrei fuseseră dați morții a fost folosit de Dumnezeu pentru pregătirea și educarea viitorului conducător al poporului Său. PP 245.1
Bătrânii lui Israel au fost învățați de către îngeri că timpul pentru eliberarea lor era aproape și că Moise era omul pe care Dumnezeu avea să-l folosească pentru a aduce la îndeplinire această lucrare. Tot îngerii au fost aceia care i-au făcut cunoscut lui Moise că Iehova l-a ales ca să rupă lanțurile robiei poporului său. Închipuindu-și că ei aveau să-și obțină libertatea prin forța armelor, el se aștepta să conducă armata poporului Israel împotriva armatelor Egiptului. Având lucrul acesta în vedere, Moise și-a păzit inima, ca nu cumva atașamentul său față de mama adoptivă sau de faraon să-l împiedice să facă voia lui Dumnezeu. PP 245.2
După legile Egiptului, toți aceia care se suiau pe tronul faraonilor trebuia să devină membri ai castei preoțești; iar Moise, ca moștenitor sigur, trebuia să fie inițiat în tainele religiei naționale. Această sarcină a fost încredințată preoților. Dar, cu toate că era un student neobosit și zelos, el n-a putut fi făcut să ia parte la adorarea zeilor. A fost amenințat cu pierderea coroanei și avertizat că va fi dezmoștenit de prințesă dacă va stărui în devotamentul său față de credința evreilor. Dar el a rămas nezdruncinat în hotărârea sa, de a nu aduce închinare decât singurului Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului. El discuta cu preoții și cu adoratorii zeilor, arătându-le nebunia închinării lor superstițioase la obiecte neînsuflețite. Nimeni nu era în stare să răstoarne argumentele sale sau să-i schimbe hotărârea. Cu toate acestea, pentru un timp, neînduplecarea sa a fost trecută cu vederea datorită înaltei poziții, cum și datorită favorii de care se bucura atât din partea împăratului, cât și din partea poporului. PP 245.3
Vă amintiți istoria cum el a început să-i elibereze, deși încă nu i s-a cerut să facă acest lucru. El a ucis un egiptean, a căzut într-o ceartă cu unul dintre evrei și apoi a fugit pentru viața sa. Astfel, în Madian a obținut un loc de muncă, a devenit păstor și s-a căsătorit cu fiica patronului său. În acei patruzeci de ani din viața lui de păstor, a uitat limba egipteană și odată cu ea învățătura și știința egipteană. În locul lor, totuși, a învățat să păstorească bine oile. Prin urmare, a scos din mintea sa ideea de a elibera vreodată pe poporul lui Dumnezeu din robia egipteană. Atunci, Dumnezeu l-a văzut puternic și în stare, și ia poruncit să se întoarcă în Egipt și să scoată pe poporul Său care era asuprit. Vă amintiți că Moise a protestat împotriva ideii și a argumentat că a eșuat la prima sa încercare, în timpul când era tânăr și bine instruit și că la acea oră târzie a vieții sale nu încercă din nou, pentru că nici nu mai putea vorbi limba. După o convorbire prelungită, Dumnezeu i-a înlăturat obiecțiile promițându-i să-i dea pe fratele său Aaron, să fie purtătorul său de cuvânt, iar Moise a acceptat în sfârșit să se întoarcă în Egipt.
Acolo cu toiagul său de păstor a făcut multe semne și minuni atât în fața egiptenilor, cât și a evreilor. Și vă amintiți ce a avut loc în noaptea Paștelor, noaptea înainte de a ieși din Egipt: Moise a proclamat în toată țara că în fiecare locuință unde nu va fi găsit sânge pe ușiorii ușii, în aceeași noapte, primul născut din fiecare locuință va muri.
Cei care nu au ascultat ordinul Divin, în ziua următoare urmau să gemă și să-și îngroape morții, în timp ce cei care au ascultat porunca erau bucuroși și în mod ordonat au părăsit orașele. Da, numai cei care au fost în stare să asculte ordinul au fost eliberați din robie. Prin urmare, este o condiție prealabilă ca noi să învățăm să ascultăm ordinele dacă dorim să primim pecetea lui Dumnezeu pe frunțile noastre.
Vineri – 10 Februarie
Studiu suplimentar
În toți aceia care sunt aleși să aducă la îndeplinire o lucrare pentru Dumnezeu se vede elementul omenesc. Cu toate acestea, ei nu sunt oameni care să aibă un caracter și obiceiuri stereotipe și care să fie mulțumiți să rămână în starea aceea. Ei doresc cu înfocare să primească înțelepciune de la Dumnezeu și să învețe să lucreze pentru El. Apostolul spune: "Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată". (Iacov 1, 5.) Dar Dumnezeu nu va da oamenilor lumina dumnezeiască atâta vreme cât ei sunt mulțumiți să rămână în întuneric. Pentru ca să primească ajutorul lui Dumnezeu, omul trebuie să-și pună propria sa minte la lucru, spre a putea realiza marea schimbare ce trebuie săvârșită în el. El trebuie să fie trezit la o viață de rugăciune zeloasă și stăruitoare și plină de eforturi. Deprinderile și obiceiurile rele trebuie să fie lepădate și biruința poate fi câștigată numai printr-o străduință hotărâtă de a corecta aceste greșeli și a trăi conform cu principiile cele drepte. Mulți nu ajung niciodată la înălțimea pe care ar putea s-o atingă, pentru că așteaptă ca Dumnezeu să facă în locul lor lucrul pentru care El le-a dat putere să-l facă singuri. Toți aceia care sunt capabili să fie de folos trebuie să fie educați printr-o severă disciplină morală și intelectuală, și Dumnezeu îi va sprijini, unind puterea divină cu eforturile omenești. PP 248.2
Ps. 4: 5 - „ Aduceți jertfe neprihănite și încredeți-vă în Domnul.”
Prin experiență personală, David a cunoscut credincioșia lui Dumnezeu: Făcând tot ce trebuia făcut în slujirea lui Dumnezeu, el era încrezător că atunci când ursul și leul vor veni să-i devoreze oile, Dumnezeu îl va elibera dacă va face tot ce a putut pentru a le salva.
Ba mai mult, crezând că Dumnezeu i-a promis Împărăția, și fiind uns pentru a fi împărat peste poporul lui Dumnezeu, David nu se îndoia de nimic. Recunoscându-și datoria, s-a dus neînfricat după uriașul Goliat care îl sfida pe Dumnezeu și Împărăția Sa, și era încrezător că uriașul nu-i putea face rău. Prin credință el și-a eliberat poporul de puterea uriașului. Prin credință a biruit leul și ursul și a salvat oile. Prin credință, știa că Saul nu-i putea lua viața și nici nu-l putea priva de tron.
Nu, nu există nici fiară, nici om care să-ți poată lua viața sau să te înșele în promovare, dacă împlinești mandatul lui Dumnezeu, dacă știi că Cel care păzește pe Israel nici nu doarme, nici nu dormitează (Ps. 121: 3, 4); El știe totul despre dvs., prietenii mei, în fiecare moment al zilei și al nopții; El ia în seamă chiar și firele de păr care cad din capul dvs.; orice lucru care se va întâmpla nu este decât voia lui Dumnezeu pentru binele dvs.. Eu spun, dacă știți și credeți că El este Dumnezeu și Păzitorul trupurilor și sufletelor voastre, atunci indiferent de ceea ce vi se va întâmpla, veți fi fericiți și veți da lui Dumnezeu creditul pentru acestea, nu murmurând, ci dând slavă chiar și în încercările și necazurile dumneavoastră.
Is. 26: 4 – „ Încredeți-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor.
Dacă aveți încredere din toată inima în Dumnezeu și dacă lumea ar trebui să cadă în spațiu și să se ciocnească cu stelele, vei zbura fericit împreună cu Dumnezeu.