Așteptarea cu răbdare
Studiul 11, Trimestrul 3, 3-9 Septembrie 2022
Împărtășește această lecțiune
Sabat după amiază – 3 Septembrie
Textul de memorat:
Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia - Galateni 5:22
Și el va aduce roadă "în răbdare". Nici unul dintre cei care primesc Cuvântul lui Dumnezeu, nu este scutit de greutăți și încercări. Însă atunci când necazurile vin, adevăratul creștin nu devine neliniștit, îndoielnic și abătut. Deși nu putem vedea deznodământul lucrurilor, și nici nu putem discerne scopul lucrărilor providenței, nu trebuie să ne pierdem încrederea. Amintindu-ne de mila cea iubitoare a lui Dumnezeu, noi ar trebui să aruncăm asupra Lui grijile noastre și cu răbdare să așteptăm mântuirea Sa. PDH 60
Prin luptă, viața spirituală se întărește. Încercările suportate cu bine vor dezvolta trăinicia caracterului și prețioase calități spirituale. Rodul desăvârșit al credinței, blândețea și iubirea, se maturizează adesea cel mai bine în mijlocul norilor de furtună și întuneric. " PDH 60
Duminică - 4 Septembrie
Dumnezeul răbdării
Romani 15:4, 5; 5:3-5
Ce ne îndeamnă răbdarea să facem?
În Epistola către Evrei este arătată precis singura dorință a inimii, care ar trebui să caracterizeze alergarea creștină în vederea dobândirii vieții veșnice: “Să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne, și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus”. (Evrei 12, 1.2.) Invidia, răutatea, gândul rău, vorbirea de rău, lăcomia — acestea sunt greutăți pe care creștinul trebuie să le dea la o parte dacă vrea să alerge cu succes în alergarea pentru nemurire. Orice obicei sau practică ce duce la păcat și aduce dezonoare asupra lui Hristos trebuie dată la o parte, oricare ar fi sacrificiul ce s-ar cere. Binecuvântarea cerului nu poate fi dobândită de nimeni care calcă principiile veșnice ale dreptății. Un păcat nutrit este suficient spre a duce la degradarea caracterului și a-i duce în rătăcire pe alții. FA 312.1
Ceea ce lumea are nevoie astăzi nu este de predicatori, ci de învățători care pot învăța cu o mână și pot folosi ciocanul sau lopata cu cealaltă mână. Lumea nu are nevoie nici de oameni care „râvnesc” postul lui Moise și al lui Aaron, dar are mare nevoie de oameni care pot să primească ordine și le pot îndeplini cu succes, oameni care au curaj să înfrunte uriașul, leul și ursul, - oameni care au curajul să fie eroi pentru Dumnezeu, „oameni minunați”, oameni a căror credință nu eșuează și cu răbdare nelimitată, care cred că Dumnezeu Însuși conduce vasul și prin urmare, nu poate exista eșec. Lumea are nevoie cu siguranță de oameni ca Noe, Moise, David, Ezra, Neemia și un număr mare de oameni ca și Iov.
Luni - 5 Septembrie
La momentul ales de El
Romani 5:6; Galateni 4:4
Ce ne spun Scripturile de mai sus despre timpul lui Dumnezeu?
Noi toți dorim răspunsuri imediate și directe la rugăciunile noastre și suntem ispitiți să ne descurajăm când răspunsul întârzie sau sosește într-o formă neașteptată. Însă Dumnezeu este prea înțelept și bun ca să răspundă întotdeauna la rugăciunile noastre exact când și cum dorim noi. El va face mai mult și mai bine pentru noi decât să ne împlinească toate dorințele. Și pentru că ne putem încrede în înțelepciunea și iubirea Sa, nu ar trebui să-I cerem să fie de acord cu voința noastră, ci să căutăm să pătrundem și să împlinim scopul Său. Dorințele și interesele noastre ar trebui să se piardă în voința Sa. Aceste experiențe care ne pun la probă credința sunt spre binele nostru. Prin ele se descoperă dacă credința noastră este dreaptă și sinceră, sprijinindu-se numai pe Cuvântul lui Dumnezeu, sau dacă, depinzând de împrejurări, este nesigură și schimbătoare. Credința este întărită prin exercițiu. Trebuie să lăsăm răbdarea să-și facă lucrarea sa desăvârșită, amintindu-ne că există făgăduințe prețioase în Scripturi pentru aceia care Îl așteaptă pe Domnul. DV 230.4
Pentru că nu s-a putut face nimic pentru a salva strămoșii de rușine, Domnul a lăsat națiunile să bată poporul și să-l împrăștie în cele patru vânturi. El a lăsat totuși o făgăduință că va aștepta până când ei, ca popor, vor trece prin perioada lor de risipire, până când ei, ca indivizi, își vor descoperi greșelile și îi vor da Domnului ocazia să le arate harul Său. Cei care îl așteaptă trebuie să primească cu siguranță binecuvântările Sale.
Marți - 6 Septembrie
David: Un exemplu de așteptare
1 Samuel 16:1-13; 26:1-25
De ce David refuză să-l omoare pe Saul?
Iarăși a fost înștiințat Saul: '"Iată că David este în pustia En — Ghedi." Saul a luat trei mii de oameni aleși din tot Israelul, și s-a dus să caute pe David și pe oamenii lui până pe stâncile țapilor sălbatici.' David nu avea decât șase sute de oameni, în timp ce Saul îl urmărea cu o oaste de trei mii de oameni. Într-o peșteră singuratică, fiul lui Isai și oamenii lui așteptau călăuzire dumnezeiască pentru a ști ce au de făcut. În timp ce Saul înainta prin munți, s-a retras și a intrat singur chiar în peștera în care se ascunsese David cu oamenii lui. Văzând lucrul acesta, oamenii lui David stăruiau să-l omoare pe Saul. Împăratul era acum în puterea lor, iar ei considerau că Dumnezeu Însuși îl dăduse pe dușman în mâinile lor, pentru a-l omorî. David era ispitit să privească lucrurile din acest punct de vedere; dar glasul conștiinței s-a trezit în el și a zis: 'Nu te atinge de unsul Domnului.' PP 661.3
Oamenii lui David nu erau mulțumiți să-l lase în pace pe Saul și i-au amintit comandantului lor cuvintele lui Dumnezeu: 'Dau pe vrăjmașul tău în mâinile tale; fă-i ce-ți va plăcea.' David s-a ridicat și a tăiat încet colțul hainei lui Saul. Dar conștiința l-a chinuit după aceea chiar și pentru că stricase haina împăratului. PP 661.4
Ba mai mult, aceia pe care Domnul îi promovează, întotdeauna fug de pericolul de a se promova ei înșiși. De exemplu, deși David a fost uns de către Samuel pentru a fi rege peste Israel, niciodată nu a încercat să ia tronul, de fapt nici măcar nu a menționat elevarea lui. Apoi, cu riscul de a fi omorât de mâna lui Saul, el încă l-a protejat. În toată aceasta frumoasă cavalerie, David și-a arătat dragostea, umilința, blândețea și neprihănirea lui, născută (inspirată) de Duhul lui Dumnezeu. El avea calmul, bunătatea și toleranța răbdătoare care ajung la o cunoștință sigură a faptului că Dumnezeu este la cârmă. Știind că Domnul la uns să fie rege, el a așteptat fericit până când Domnul a considerat că este potrivit să-l pună pe tron.
Miercuri - 7 Septembrie
Ilie: Problema pripirii
1 Împărați 19:1-9
Ce lecții putem învăța din experiența lui Ilie din versetele de mai sus?
Se părea că, după ce a dat pe față un curaj atât de neînfricat, după ce i-a învins atât de deplin pe împărat, preoții și pe popor, Ilie nu ar mai fi putut niciodată ceda descurajării și nici n-ar mai fi putut să se înspăimânte. Dar el, care fusese binecuvântat cu atât de multe dovezi ale grijii iubitoare a lui Dumnezeu, nu era în afara slăbiciunilor omenești, și în acest ceas întunecat, credința și curajul său l-au părăsit. Tulburat, el a tresărit din somnul său. Ploaia se revărsa din cer, și întunericul era pretutindeni. Uitând că mai înainte cu trei ani Dumnezeu îi îndrumase pașii către un loc de adăpost de mânia Izabelei și căutarea lui Ahab, acum proorocul a fugit să-și scape viața. Ajungând la Beer-Șeba, "și-a lăsat slujitorul acolo", iar el a mers o zi întreagă în pustie. PR 159.3
Ilie n-ar fi trebuit să fugă de la postul lui. Ar fi trebuit să facă față amenințării Izabelei, înălțând o rugăciune de ocrotire către Acela care-l însărcinase să îndreptățească onoarea lui Iehova. Ar fi trebuit să spună solului că Dumnezeul în care s-a încrezut îl va ocroti de mânia împărătesei. Trecuseră doar câteva ceasuri de când fusese martorul manifestării minunate a puterii divine, și aceasta ar fi trebuit să-i dea asigurarea că nici acum nu va fi uitat. Dacă ar fi rămas acolo unde se găsea și dacă ar fi făcut din Dumnezeu locul lui de scăpare și tăria lui, stând neabătut pentru adevăr, el ar fi fost ferit de orice rău. Domnul i-ar fi dat o altă mare biruință, trimițând judecățile sale asupra Izabelei, iar impresia făcută asupra împăratului și asupra poporului ar fi dus la o mare reformă. PR 160.1
Ilie așteptase mult de la minunea săvârșită pe Carmel. El nădăjduise că, după această desfășurare a puterii divine, Izabela nu va mai avea influență asupra minții lui Ahab și că o reformă rapidă se va produce în întregul Israel. Pe înălțimea Carmelului se trudise fără hrană o zi întreagă. Cu toate acestea, atunci când el a condus carul lui Ahab până la poarta Izreelului, curajul său era puternic în ciuda încordării fizice sub care lucrase. PR 160.2
Dar o reacție care adesea urmează după o credință tare și un succes strălucit s-a declanșat în ființa lui Ilie. El se temea că reforma începută pe Carmel nu va dura mult și l-a cuprins descurajarea. Atunci fusese înălțat pe vârful Pisga; acum se afla în vale. Când fusese sub inspirația Celui Atotputernic făcuse față celei mai aspre încercări a credinței, dar în acest timp de descurajare, cu amenințarea Izabelei sunându-i în urechi, văzând că Satana luptă încă pentru biruință prin complotul acestei femei nelegiuite, el și-a pierdut încrederea în Dumnezeu. El fusese înălțat peste măsură de mult și reacția a fost înspăimântătoare. Uitând pe Dumnezeu, Ilie fugea tot mai departe, până când s-a găsit singur, într-o pustie întristătoare. Obosit peste măsură, s-a așezat să se odihnească sub un ienupăr. Și stând acolo s-a rugat să moară. "Destul! Acum, Doamne", a zis el, "ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinții mei". Fugar, departe de locuințele omenești, cu inima zdrobită de o descurajare amară, nu dorea să mai vadă față de om. În cele din urmă, istovit de tot, a adormit. PR 161.1
În experiența tuturor vin vremuri de descurajare cruntă și dezamăgire amară — zile când amărăciunea le este partea și le este greu să creadă că Dumnezeu mai este binefăcătorul cel iubitor al copiilor Lui de pe pământ, zile când necazurile hărțuiesc sufletul, până acolo încât moartea pare mai de dorit decât viața. În asemenea împrejurări, mulți își pierd încrederea în Dumnezeu și sunt duși în robia îndoielii, în sclavia necredinței. Dacă am putea, în acele situații, să vedem cu ochii spirituali semnificația providențelor lui Dumnezeu, am vedea îngerii căutând să ne salveze de noi înșine, luptând să ne așeze picioarele pe o temelie mai tare decât dealurile veșnice. Atunci o credință nouă, o viață nouă ar curge în ființa noastră. PR 161.1 - PR 162.1
Joi - 8 Septembrie
Lecția desfătării în Domnul
Psalmul 37:1-11
Care este sfatul lui David către poporul lui Dumnezeu în Psalmul 37?
Când te afli în grija lui Dumnezeu și sub controlul Său, să nu spui niciodată că Diavolul a făcut asta sau aia, indiferent ce ar fi, pentru că el nu poate face nimic, decât dacă i se permite să facă. Dă-i întotdeauna lui Dumnezeu creditul.
Când lucrurile merg contrar voinței și căii cuiva, astăzi majoritatea creștinilor acordă credit Diavolului. Doar când lucrurile merg după bunul lor plac, ei dau credit lui Dumnezeu! De asemenea, Balaam a fost fericit când i s-a deschis calea pentru a merge la Balac, dar când îngerul Domnului a blocat drumul pe care călătorea, atunci Balaam a devenit la fel de nebun ca un câine și a lovit măgărița.
Nu, nimic în afară de tine însuți nu poate doborî planurile lui Dumnezeu pentru tine. Fie prietenii tăi sau dușmanii tăi, fie că este vorba de fiare sau de regi, îi vei găsi pe toți că lucrează cu sau fără voie, pentru binele tău, mai degrabă decât pentru răul tău, dacă tu faci ceea ce Dumnezeu îți poruncește. Ce resursă bogată este Cerul! Și cine o știe!
Amintiți-vă acum, că orice îți va sta în cale, fie că este Marea Roșie sau râul Iordan, fie un munte, fie o pustie, va deveni treapta ta spre înaintare.
Asemenea cu aceasta este neprihănirea Domnului, și tu o poți avea cu prețul neprihănirii tale. Atunci vei găsi căile Domnului mai sus decât ale tale, precum cerul este mai înalt decât pământul. Când se va întâmpla acest lucru, numai atunci vei spune cu înțelegere: „Domnul Neprihănirea Noastră”.
Celui cu inima tare, Tu-i chezășuiești pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor. El a răsturnat pe cei ce locuiau pe înălţimi, El a plecat cetatea îngâmfată; a doborât-o la pământ și a aruncat-o în ţărână. Ea este călcată în picioare, în picioarele săracilor, sub pașii celor obijduiţi. Isaia 26:3-6
Vineri - 9 Septembrie
Studiu suplimentar
Providența divină rânduise ca David să fie unit cu Saul. Poziția pe care David o avea la curte îi oferea ocazii ca să cunoască problemele conducerii în vederea pregătirii pentru viitoarea lui mărire. Aceasta îi dădea posibilitatea de a câștiga încrederea poporului. Dezamăgirile și greutățile ce s-au abătut asupra lui datorită vrăjmășiei lui Saul i-au dovedit cât este de dependent de Dumnezeu și câtă nevoie avea de a-și pune toată încrederea în El. Chiar și prietenia dintre Ionatan și David venea tot din providența lui Dumnezeu, pentru a apăra viața viitorului domnitor al lui Israel. În toate acestea, Dumnezeu și-a realizat intențiile pline de har atât față de David, cât și față de poporul Israel. PP 649.3