Minuni în jurul lacului
Studiul 5, Trimestrul 3, 27 Iulie – 2 August 2024
Împărtășește această lecțiune
Sabat după amiază, 27 Iulie
Text de memorat:
Isus nu i-a dat voie, ci i-a zis: „Du-te acasă la ai tăi şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine”. Marcu 5:19
Se lumina de ziuă deasupra Mării Galileii. Ucenicii, obosiți de o noapte de muncă neroditoare, încă se mai aflau în corăbiile lor, pe lac. Isus venise să petreacă o oră de liniște lângă apă. Spera ca în zorii zilei să poată găsi puțină odihnă, departe de mulțimea care Îl urma zi după zi. Dar n-a trecut mult și oamenii au început să se adune în jurul Lui. Numărul lor a crescut cu repeziciune, astfel încât El era asaltat din toate părțile. Între timp, ucenicii au sosit la țărm. Pentru a scăpa de îmbulzeala mulțimii, Isus S-a urcat în corabia lui Petru și i-a spus să o îndepărteze puțin de mal. De aici, Isus putea să fie mai bine văzut și auzit de toți și, din barcă, a început să învețe mulțimea adunată la țărm.
Ce priveliște era aceasta pentru îngeri; slăvitul lor Conducător stătea într-o corabie de pescari, legănată într-o parte și alta de valurile fără odihnă, predicând vestea cea bună a mântuirii mulțimii care asculta îmbulzindu-se pe malul apei! Acela care era Proslăvitul cerului le dezvăluia oamenilor de rând lucrurile mari ale Împărăției Sale. Cu toate acestea, nu s-ar fi găsit un loc mai potrivit pentru lucrarea Lui. Lacul, munții, câmpiile întinse, lumina soarelui care se revărsa pe pământ, totul Îi punea la îndemână mijloace de a ilustra învățăturile Sale și de a le imprima în minte. Și nici o învățătură a lui Hristos nu a fost rostită fără să aducă rod. Fiecare solie pornită de pe buzele Lui atingea o inimă, ca un cuvânt al vieții veșnice. HLL 244.1 - HLL 244.2
Duminică, 28 Iulie
Potolirea unei furtuni
Citește Marcu 4:35-41. Ce se întâmplă în această relatare și ce lecții putem extrage despre identitatea lui Isus?
Furtuna încetează. Valurile se liniștesc. Norii se retrag, se arată stelele. Corabia plutește lin pe apa liniștită. Întorcându-Se către ucenicii Săi, Isus îi întreabă cu tristețe: "Pentru ce sunteți așa de fricoși? Tot n-aveți credință?" (Marcu 4, 40.)
O tăcere grea s-a lăsat asupra ucenicilor. Nici Petru nu îndrăznea să-și exprime groaza care-i umplea inima. Corăbiile care porniseră să-L însoțească pe Isus fuseseră în aceeași primejdie ca aceea a ucenicilor. Teroarea și disperarea stăpâniseră și peste oamenii din ele, dar porunca lui Isus a adus liniștea asupra acelei scene îngrozitoare. Furia furtunii adunase corăbiile la un loc și toți cei care erau pe ele văzuseră minunea. În calmul care a urmat, temerea a fost uitată. Oamenii șopteau între ei: "Ce fel de om este acesta de-L ascultă până și vânturile și marea?"
Când a fost trezit pentru a întâmpina furtuna, Isus era perfect liniștit. Nu era nici urmă de teamă în cuvânt sau privire, pentru că în inima Lui nu era teamă. Dar El nu era liniștit pentru că puterea Sa era nemărginită. Nu ca un "Domn al cerului și al pământului" stătea El așa liniștit. El renunțase la puterea aceea, pentru că zice: "De la Mine Însumi nu pot face nimic." (Ioan 5, 30.) El Se încredea în puterea Tatălui. Isus Se sprijinea pe credință — credință în iubirea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu — și puterea acelui cuvânt care a liniștit furtuna era puterea lui Dumnezeu. HLL 335.3 - HLL 336.1
Citește Psalmii 104:1-9. Prin ce se aseamănă imaginea lui Yahweh de aici cu cea a lui Hristos liniștind furtuna?
"Dumnezeul nostru are cerul și pământul la porunca Sa și știe exact de ce avem nevoie. Noi nu putem vedea decât o mică cale înaintea noastră; "dar toate lucrurile sunt goale și deschise ochilor Celui cu care avem de-a face." Evrei 4:13. Deasupra distracțiilor de pe pământ, El stă pe tron; toate lucrurile sunt deschise cercetării Sale divine; și din eternitatea Sa mare și calmă, El ordonă ceea ce providența Sa vede mai bine. 8T 272.6
"Nici măcar o vrabie nu cade la pământ fără ca Tatăl să o observe. Ura Satanei împotriva lui Dumnezeu îl determină să se delecteze cu distrugerea chiar și a creaturilor mute. Doar prin grija protectoare a lui Dumnezeu păsările sunt păstrate pentru a ne bucura cu cântecele lor de bucurie. Dar El nu uită nici măcar vrăbiile. "De aceea, nu vă temeți, voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii." Matei 10:31." 8T 273.1 (Referință din engleză)
Luni, 29 Iulie
Auzi șoapta de dincolo de strigăt?
Citește Marcu 5:1-20. Din această extraordinară relatare ce învățăm despre marea luptă și, din nou, despre puterea lui Isus?
Cu autoritate, El a poruncit duhurilor necurate să iasă din ei. Cuvintele Lui au pătruns în mintea întunecată a acelor nenorociți. Slab de tot, ei și-au dat seama că aproape de ei se afla Cineva care putea să-i scape de sub stăpânirea chinuitoare a demonilor. Au căzut la picioarele Mântuitorului, să I se închine; dar, când au deschis gura să-I ceară milă, demonii au vorbit prin ei, strigând cu putere: "Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Preaînalt? Te rog nu mă chinui".
Isus a întrebat: "Care îți este numele?" Și răspunsul a fost: "Numele meu este 'Legiune', pentru că suntem mulți". Folosindu-i pe acești nenorociți ca mijloace de comunicare, ei L-au rugat pe Isus să nu-i alunge din regiunea aceea. Pe coasta muntelui, nu departe de acolo, păștea o turmă de porci. Demonii au cerut îngăduința să intre în ei și Isus le-a îngăduit. Deodată turma a fost cuprinsă de panică. Porcii au alergat nebunește spre stânci și, nefiind în stare să se oprească pe țărm, s-au aruncat în apă și au pierit.
Între timp, o schimbare minunată avusese loc cu demonizații. În mintea lor pătrunsese lumina. Ochii lor străluceau de inteligență. Fața lor, atâta vreme deformată după chipul lui Satana, s-a îmblânzit deodată, mâinile pătate de sânge s-au liniștit și, cu vocea veselă, oamenii preamăreau pe Dumnezeu pentru eliberare.
Din vârful stâncilor, păzitorii porcilor au văzut cele petrecute și au alergat să ducă veștile acestea atât stăpânilor lor, cât și celorlalți oameni. Cu frică și uimire, întreaga populație a alergat înaintea lui Isus. Cei doi demonizați fuseseră groaza ținutului. Nimeni nu avea curaj să treacă pe unde se aflau ei, căci se puteau arunca oricând asupra trecătorilor cu furie diavolească. Acum, oamenii aceștia erau îmbrăcați și cu mintea întreagă, stând la picioarele lui Isus, ascultând cuvintele Lui și slăvind Numele Aceluia care îi vindecase. Însă oamenii care au văzut această scenă minunată nu s-au bucurat. Pierderea porcilor îi afecta mai mult decât eliberarea acestor captivi ai lui Satana.
Pentru binele stăpânilor acestor porci se îngăduise să vină asupra lor această pagubă. Ei erau absorbiți de lucrurile pământești și nu se îngrijeau de marile nevoi ale vieții lor spirituale. Isus dorea să spulbere vraja nepăsării lor egoiste, ca ei să poată primi harul Său. Dar regretul și indignarea pentru pierderea trecătoare le-au orbit ochii, așa că nu au mai văzut îndurarea Mântuitorului.
Manifestarea puterii supranaturale a stârnit prejudecățile oamenilor și a provocat temerile lor. Puteau să vină nenorociri și mai mari, dacă Străinul acesta rămânea între ei. S-au temut de ruină materială și s-au hotărât să se lipsească de prezența Lui. Cei care trecuseră lacul împreună cu Isus au povestit tot ce se întâmplase în noaptea trecută: despre primejdia din mijlocul furtunii și despre felul în care au fost liniștite vântul și marea. Dar cuvintele lor erau fără efect. Cu groază, oamenii s-au strâns în jurul lui Isus și L-au rugat stăruitor să plece de la ei; și El i-a ascultat, luând corabia îndată către țărmul opus.
Oamenii din Gherghesa aveau în fața lor dovada vie despre puterea și îndurarea lui Hristos. Ei i-au văzut pe oamenii cărora le fusese redată puterea de judecată; dar se temeau așa de mult să nu-și primejduiască interesele pământești, încât Acela care biruise pe domnul întunericului în fața lor era tratat ca un nepoftit și Darul ceresc a fost alungat de la ușile lor. Noi nu avem ocazia să ne îndepărtăm de persoana lui Isus așa cum au făcut cei din Gherghesa; sunt totuși mulți care refuză să asculte de cuvântul Lui, deoarece ascultarea ar însemna sacrificarea unor interese lumești. Pentru ca nu cumva prezența Lui să le pricinuiască vreo pierdere bănească, mulți leapădă harul Lui și îndepărtează Duhul Lui de la ei. HLL 337.3 - HLL 339.2
Marți, 30 Iulie
Cu Isus prin suișurile și coborâșurile vieții
Citește Marcu 5:21-24. Care sunt trăsăturile care ies în evidență la Iair?
Acest conducător al iudeilor a venit foarte întristat la Isus și s-a aruncat la picioarele Lui, spunând: "Fetița mea trage să moară; rogu-Te, vino de-ți pune mâinile peste ea, ca să se facă sănătoasă și să trăiască".
Îndată Isus a plecat spre casa acestui fruntaș. Deși văzuseră atât de multe fapte de milă, ucenicii au fost foarte surprinși de îndeplinirea cererii acestui rabin îngâmfat; L-au însoțit totuși pe Domnul lor, iar lumea a venit după ei, plină de curiozitate și de nerăbdare. HLL 342.2 - HLL 342.3
Iair s-a apropiat mai mult de Mântuitorul și împreună s-au grăbit spre casa fruntașului. Bocitorii plătiți și cântăreții din fluier sosiseră deja și umpleau văzduhul cu strigătele lor. Prezența mulțimii și frământarea ei au mișcat inima lui Isus. El a încercat să-i liniștească pe oameni, zicând: "Pentru ce faceți atâta zarvă și pentru ce plângeți? Copila n-a murit, ci doarme". Ei s-au supărat auzind cuvintele Străinului. O văzuseră pe copilă în brațele morții și au început să-și bată joc de El. După ce a cerut ca toți să iasă din casă, Isus a luat cu El pe tatăl și mama fetiței și pe cei trei ucenici, Petru, Iacov și Ioan, și au intrat împreună în camera copilei.
Isus S-a apropiat de pat și, luând mâna copilei în mâna Sa, a rostit încet, în limbajul folosit în casa ei, cuvintele: "Fetițo, scoală-te, îți zic!" HLL 343.1 - HLL 343.2
Citește Marcu 5:25-34. Ce le întrerupe înaintarea spre casa lui Iair?
Casa fruntașului nu era prea departe, dar Isus și însoțitorii Lui înaintau încet, deoarece mulțimea îi înconjura din toate părțile. Tatăl, nerăbdător, nu putea să mai suporte întârzierea; dar Isus, milostiv cu oamenii, Se oprea ici și colo să ușureze suferințele cuiva sau să mângâie o inimă tulburată.
În timp ce se aflau încă pe drum, un om și-a făcut loc prin mulțime, aducându-i lui Iair vestea că fiica lui a murit și că nu mai avea rost să-L supere pe Învățătorul. Cuvântul a ajuns la urechea lui Isus. "Nu te teme", a zis El, "crede numai, și va fi tămăduită." HLL 342.4 - HLL 342.5
Miercuri, 31 Iulie
Respingere și acceptare
Citește Marcu 6:1-6. De ce L-au respins pe Isus oamenii din orașul Său natal?
"Viața de umilință a lui Hristos ar trebui să fie o lecție pentru toți cei care doresc să se înalțe deasupra altora. Deși nu avea nicio pată de păcat pe caracterul Său, totuși El a îndurat să conecteze natura noastră umană căzută cu divinitatea Sa.... CTr 232.2
"În umilință, Hristos și-a început lucrarea Sa măreață de ridicare a rasei căzute din degradarea păcatului, recuperând-o prin puterea Sa divină, pe care a legat-o de umanitate. Trecând pe lângă marile orașe și locurile renumite de învățătură și presupusă înțelepciune, El Și-a făcut casă în satul umil și obscur Nazaret. Cea mai mare parte a vieții Sale s-a petrecut în acest loc, din care se credea că nu poate veni nimic bun. Pe calea pe care trebuie să meargă cei săraci, neglijați, suferinzi și îndurerați, El a mers cât timp a fost pe pământ, luând asupra Sa toate necazurile pe care trebuie să le suporte cei suferinzi.... Familia sa nu se distingea prin învățătură, bogăție sau poziție. Timp de mulți ani El a lucrat în meseria Sa de tâmplar. CTr 232.3
"Evreii se lăudau cu mândrie că Hristos urma să vină ca un rege, să Își cucerească dușmanii și să calce în picioare păgânii în mânia Sa. Dar viața umilă și supusă pe care a dus-o Mântuitorul nostru, care ar fi trebuit să-L consacre în inimile oamenilor și să le dea încredere în misiunea Sa, i-a jignit și dezamăgit pe evrei, și știm cu toții tratamentul pe care l-a primit din partea lor.... CTr 232.4
"Hristos nu i-a înălțat pe oameni prin slujirea mândriei lor. El S-a smerit pe Sine și S-a făcut ascultător până la moarte, chiar moartea crucii. Dacă mândria umană nu este umilită și supusă, dacă inima încăpățânată nu este înmuiată de Duhul lui Hristos, nu este posibil ca El să își imprime asemănarea divină asupra noastră. El, umilul Nazarinean, ar fi putut vărsa dispreț asupra mândriei lumii, pentru că El era comandant în curțile cerești. Dar El a venit în lumea noastră în umilință, pentru a arăta că nu bogățiile, poziția, autoritatea sau titlurile onorabile sunt cele pe care universul ceresc le respectă și le onorează, ci cei care îl vor urma pe Hristos, făcând onorabilă orice poziție de datorie prin virtutea caracterului lor, prin puterea harului Său. CTr 232.5
"Nicio ființă umană nu este îndreptățită să se înalțe pe sine în mândrie. "Pentru că așa spune Cel înalt și măreț care locuiește în eternitate, al cărui nume este Sfânt: Eu locuiesc în locul înalt și sfânt, împreună și cu cel care are un duh smerit și contrit, pentru a reînvia duhul celor smeriți și pentru a reînvia inima celor contriți." - Scrisoarea 81, 1896." CTr 232.6
Citește Marcu 6:7-30. În ce fel misiunea celor 12 apostoli este în contrast cu decapitarea lui Ioan Botezătorul?
Când Isus i-a trimis pe cei doisprezece, "le-a poruncit, spunând: Nu mergeți pe calea neamurilor și nu intrați în nicio cetate a samaritenilor; ci mergeți mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel." RH 6 Ianuarie 1903, par. 12
Hristos i-a instruit pe ucenici în mod clar să nu meargă "pe calea neamurilor" până când nu au depus mai întâi mărturia lor în fața evreilor. Dacă evreii refuzau să îi asculte, ei trebuiau să meargă pe un teritoriu nou. Lucrarea care le stătea în față era una importantă. Venise timpul ca lumina adevărului să fie purtată către națiunea evreiască și către întreaga lume. Dar dacă cei trimiși ar fi lucrat mai întâi printre samariteni și neamuri, ușile de intrare către evrei ar fi fost închise. Ulterior, ucenicii au fost însărcinați să meargă în toată lumea și să învețe toate națiunile. RH 6 Ianuarie 1903, par. 13
Hristos însuși, în toată slujirea sa, a oferit națiunii evreiești prima ocazie de a-L primi ca Mântuitor. Evreilor li s-a acordat onoarea de a auzi primii de pe buzele lui Hristos mesajul său de mântuire. Domnul Isus le-a oferit evreilor o evanghelie specială și foarte minunată. El i-a privit ca pe niște oi rătăcite, pe care El, ca Păstor al lor, a venit să le caute și să le salveze, adunându-le de pe potecile și drumurile păcatului și ale erorii și aducându-le înapoi la turma Sa. RH 6 Ianuarie 1903, par. 14
Lucrarea pe care apostolii trebuiau să o facă a fost clar definită: "Mergând, propovăduiți, spunând: Împărăția cerurilor este aproape. Vindecați bolnavii, curățați leproșii, înviați morții, scoateți dracii; de bunăvoie ați primit, de bunăvoie dați. Nu puneți în pungile voastre nici aur, nici argint, nici aramă, nici bani pentru călătorie, nici două haine, nici încălțăminte, nici toiag; căci lucrătorul este vrednic de hrana sa. Și în orice cetate sau oraș veți intra, întrebați cine este vrednic în el; și rămâneți acolo până veți pleca de acolo. Și când intrați într-o casă, salutați-o. Și dacă casa este vrednică, pacea voastră să vină peste ea; iar dacă nu este vrednică, pacea voastră să se întoarcă la voi. Și oricine nu vă va primi și nu vă va asculta cuvintele, când veți pleca din casa sau din cetatea aceea, scuturați-vă praful de pe picioare. Adevărat vă spun că va fi mai tolerabil pentru țara Sodomei și Gomorei în ziua judecății, decât pentru acea cetate." RH 6 Ianuarie 1903, par. 15
Joi, 1 August
Un alt fel de Mesia
Citește Marcu 6:34-52. Care era problema cu care se confruntau Domnul Isus și ucenicii și cum a fost rezolvată?
"Și când ziua era deja departe, ucenicii Lui au venit la El și au spus: Acesta este un loc pustiu și acum timpul a trecut de mult; trimite-i departe, ca să meargă în ținutul din jur și în sate și să-și cumpere pâine, pentru că nu au nimic de mâncare. El a răspuns și le-a zis: "Dați-le să mănânce". Surprinși și înmărmuriți, ei i-au zis: "Să mergem să cumpărăm două sute de galbeni de pâine și să le dăm să mănânce? El le-a zis: "Câte pâini aveți?" Mergeți și vedeți. Și când au știut, au spus: Cinci și doi pești. Și le-a poruncit să facă pe toți să se așeze pe rând pe iarba verde. Și s-au așezat în rânduri, câte sute și câte cincizeci. După ce a luat cele cinci pâini și cei doi pești, S-a uitat la cer, a binecuvântat, a frânt pâinile și le-a dat ucenicilor Săi ca să le pună înaintea lor; iar cei doi pești i-a împărțit între toți. Și au mâncat toți și s-au săturat. Și au luat douăsprezece coșuri pline cu fărâmiturile și cu peștii." ST 12 August 1897, par. 4
"Cel care i-a învățat pe oameni calea de a-și asigura pacea și fericirea a fost la fel de atent la nevoile lor temporale ca și la nevoile lor spirituale. Miracolul pâinilor ne arată că relațiile lui Dumnezeu cu poporul său sunt pline de bunătate și adevăr. Oamenii erau obosiți și leșinați. Mulți stăteau în picioare de ore întregi. Au fost atât de intens interesați de cuvintele lui Hristos încât nu s-au gândit nici măcar o dată să se așeze, iar mulțimea era atât de mare încât exista pericolul să se calce în picioare unii pe alții. Isus a vrut să le dea o șansă să se odihnească și le-a cerut să se așeze. Puteau să stea jos și să se odihnească confortabil, pentru că era multă iarbă în acel loc. Hristos a aranjat să le ofere toată odihna de care aveau nevoie. O, cât de puțini înțeleg simpatia și dragostea lui Isus!" ST 12 August 1897, par. 5
Vineri, 2 August
Studiu Suplimentar
"Erau locuri unde Hristos nu putea lucra. [Vezi] Marcu 6:1-6. Hristos i-a trimis pe ucenicii Săi doi câte doi și le-a poruncit să nu ia nimic pentru călătorie. Ei au ieșit și au predicat ca oamenii să se pocăiască, au scos draci, au uns cu untdelemn pe mulți bolnavi și i-au vindecat. Dar ei trebuie să depindă de cei ale căror case le vizitează pentru a le oferi hrană și o șansă confortabilă de a se odihni. 15LtMs, Lt 45, 1900, par. 47
"Această construire de instituții pentru a hrăni poporul nu a fost planul conceput de Dumnezeu. Atunci când bisericile au fost ridicate prin predicarea Evangheliei, membrii nu trebuiau să aibă această lucrare personală făcută prin procură și nu trebuiau să se apropie de bolnavi, vizitându-i și arătându-și dragostea și grija față de proprietatea Domnului prin slujirea lor, și nu trebuiau să le prodigheze mijloacele din vistieria Domnului. 15LtMs, Lt 45, 1900, par. 48
"Biserica ar trebui să aibă anumiți bărbați și femei înțelepți aleși să aibă grijă de cei săraci și apoi să raporteze și să sfătuiască cu privire la ceea ce ar trebui făcut. Ei nu ar trebui să fie încurajați să creadă că pot mânca, bea și dormi într-un loc care le este oferit gratuit, ca și cum ar exista un fond inepuizabil care să le asigure hrana. Ar trebui numiți oameni ai lui Dumnezeu, oameni cu discernământ, înțelepciune și grijă, care să se ocupe mai întâi de nevoile sfinților lui Dumnezeu, ale familiei credinței. Domnul poruncește ca poporul Său care păzește poruncile să aibă mai întâi ajutor, iar apoi fiecare caz să fie examinat, și să nu-i învețe că o lucrare trebuie făcută pentru ei gratuit sau aproape. 15LtMs, Lt 45, 1900, par. 49
"Mulți vor depinde atâta timp cât au ceva de care să depindă, iar Dumnezeu știe mai bine decât muritorii miopi ce este mai bine pentru creaturile pe care le-a creat. El nu ar vrea ca transgresorii și cel mai rău tip de umanitate să consume veniturile pe care le-a stabilit pentru a-i susține pe cei cărora li se va refuza munca pentru că respectă legea lui Dumnezeu. Văduvele și orfanii celor care sunt sfinții Celui Preaînalt nu trebuie să fie trecuți cu vederea și nici nu ar trebui ca mizeria lor să fie luată drept contribuții la susținerea celor care ar putea, dacă s-ar comporta cum trebuie, să se susțină singuri." 15LtMs, Lt 45, 1900, par. 50