Stăruiţi în dragoste frăţească — Evrei 13:1
După coborârea Duhului Sfânt, când ucenicii au pornit să vestească un Mântuitor viu, singura lor dorință era mântuirea sufletelor. Ei se bucurau de o dulce părtășie cu sfinții. Ei erau blânzi, cu judecată, plini de abnegație, gata să facă orice sacrificiu pentru cauza adevărului. În zilnica lor părtășie unii cu alții, ei au dat pe față iubirea pe care Hristos le-o recomandase. Prin cuvinte și fapte neegoiste, ei se străduiau să aprindă această iubire și în inimile altora.
Credincioșii urmau să cultive mereu o asemenea iubire. Ei aveau să pășească înainte, într-o ascultare din inimă față de noua poruncă. Atât de strâns urma să fie uniți cu Hristos, încât să fie în stare să împlinească toate cerințele Lui. Viața lor trebuia să preamărească puterea unui Mântuitor care îi putea îndreptăți prin neprihănirea Sa. FA 547
Ce rol a jucat ospitalitatea în biserica primară?
Gen. 18: 16-19 – „Bărbații aceia s-au sculat să plece și s-au uitat înspre Sodoma. Avraam a plecat cu ei, să-i petreacă. Atunci Domnul a zis: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?… Căci Avraam va ajunge negreșit un neam mare și puternic, și în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului. Căci Eu îl cunosc și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină Calea Domnului, făcând ce este drept și bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească față de Avraam ce i-a făgăduit”
Ospitalitatea lui Avraam a adus o binecuvântare atât de mare în căminul său - cei trei oaspeți cerești care au reafirmat făgăduința unui moștenitor. Și actul său de bunătate cu care i-a condus pe oaspeții cerești mergând cu ei o anumită distanță spre oraș, i-a determinat pe îngeri să-i încredințeze trista lor misiune cu privire la Sodoma. Prin urmare, nici-o casă nu ar trebui să de-a uitării „primirea de oaspeți, căci unii, prin ea, au găzduit fără să știe pe îngeri”. Evr. 13: 2.
Care sunt cele două rele despre care se vorbește în pasajele următoare?
Dumnezeu îi cheamă pe toți cei ce susțin că sunt creștini să ridice standardul neprihănirii și să se curețe, după cum El Însuși este curat. "Fiți desăvârșiți în vorbire." "Dacă ați înviat împreună cu Hristos, să umblați după lucrurile de sus.... Gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi ați murit, și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când Se va arăta Hristos, viața voastră, atunci vă veți arăta și voi împreună cu El în slavă. De aceea, omorâți mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăția, patima, pofta rea și lăcomia, care este o închinare la idoli. Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării." (Coloseni 3, 1-6.) "De aceea, încingeți-vă coapsele minții voastre, fiți treji și puneți-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos. Ca niște copii ascultători, nu vă lăsați târâți în poftele pe care le aveați altădată, când erați în neștiință" (1 Petru 1, 13.14); căci voi trebuie să umblați în lumină, câtă vreme aveți lumina. "Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră. Căci este scris: Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt." — (Letter 6a, 1890). LMM 147
Care ar trebui să fie relația noastră cu conducătorii bisericii?
Poporul meu este asuprit de nişte copii şi-l stăpânesc nişte femei! Poporul meu, cârmuitorii tăi te duc în rătăcire, şi pustiesc calea pe care umbli! Isaia 3:12
Dumnezeu Însuși nu poate stăpâni peste cei mândri, plini de importanță și auto-suficienți. În ceea ce privește poporul Său, chiar și copiii și femeile stăpânesc peste el. Astfel ei sunt acum avertizați că mândria care acum stăpânește asupra lor îi determină să greșească, distrugând astfel planul lui Dumnezeu pentru ei.
Un anumit frate a spus: „Sper că Domnul va lua în curând frâiele în propriile Sale mâini pentru a elibera pe Israel”. Nici după sosirea la Marea Roșie, mulțimea nu știa că Dumnezeu a luat frâiele în propriile Sale mâini. Ei de asemenea au crezut că totul este în mâinile lui Moise. Deși, prin minune, au trecut prin Marea Roșie și deși au cântat cântarea eliberării și au înțeles că mâna lui Dumnezeu i-a izbăvit, totuși, curând după aceea, au uitat și au început din nou să-l acuze și să-l condamne pe Moise pentru că i-au adus în pustia deșertului. Ei au ajuns chiar și la granițele țării făgăduite și, ca urmare a acestor fapte, au trebuit să petreacă patruzeci de ani în pustie.
Nici măcar mana care cădea zilnic pe pământ nu putea convinge mulțimea că Dumnezeu luase frâiele în propriile Sale mâini. Astfel trupurile lor moarte au căzut în pustie, dar fiii lor, despre care ei au crezut că nu-și vor atinge niciodată țelul, au posedat țara. (Num. 14: 1-3, 27-32; 26: 63-65).
Există un anumit element pe care nici Dumnezeu Însuși nu îl poate convinge că El a luat frâiele în propriile Sale mâini. Ei nu primesc niciodată ordine de la nimeni în afară de ei înșiși. Astfel de indivizi independenți vor continua să pună la îndoială și să critice tot ceea ce ei înșiși nu au parte. Așadar indiferent de profesia lor, de ceea ce gândesc sau spun, nu sunt oamenii lui Dumnezeu. Oamenii Lui adevărați, declară El, sunt capabili să primească ordine chiar de la femei și copii.
Oamenii lui Dumnezeu primesc ordine de la oricine le arată Dumnezeu pentru că umblă în lumina Domnului, nu în scânteile oamenilor. El spune clar că cei care acum stăpânesc asupra lor, determină pe poporul Său să greșească și distrug calea dreaptă!
Cum putem crește în har odată cu desfășurarea adevărului, fără a ne lăsa purtați de vânturile de învățături?
Efeseni 4: 11-14 - „Și El a dat pe unii apostoli; pe alții, proroci; pe alții, evangheliști; pe alții, păstori și învățători, pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos; ca să nu mai fim copii, plutind încoace și încolo, purtați de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor în mijloacele de amăgire.”
Inspirația arată clar faptul că planul lui Dumnezeu este ca Biserica să crească mereu atât în cunoaștere cât și în desăvârșire până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos; ca să nu mai fim copii, plutind încoace și încolo, purtați de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor în mijloacele de amăgire.
Întrucât Biserica nu a atins încă standardul stabilit în acest verset al Scripturii, este evident că ea trebuie să cunoască mai mult religia biblică decât în prezent.
Fiind departe de a fi atins o astfel de unitate de credință, de cunoaștere și de perfecțiune, vedem nevoia la fel de clară ca și cristalul: că noi, ca și creștini, trebuie să începem să creștem, altfel va trece timpul unei astfel de creșteri și vom rămâne pitici, neînaintând suficient pentru a fi eligibili pentru o casă în Împărăție. Atunci se va întâmpla că toți acești creștini nematuri vor striga cu amărăciune: „Secerișul a trecut, vara s-a terminat și noi tot nu suntem mântuiți”. Ier. 8:20.
Vedeți, cunoașterea Bibliei este calea Cerului către mântuire și eternitate, dar calea slujbașului modern este de a-i ține pe oameni în ignoranță despre ceea ce se învață în afara propriilor cercuri, astfel încât aceștia să aibă poporul sub controlul lor.
Pentru a putea vedea că Adevărul crește și că trebuie să ținem pasul cu El, vom citi acum:
Apoc. 14: 6-10 - „Și am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veșnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod. El zicea cu glas tare: „Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui; și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor!” Apoi a urmat un alt înger, al doilea, și a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!” Apoi a urmat un alt înger, al treilea, și a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei și primește semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; și va fi chinuit în foc și în pucioasă, înaintea sfinților îngeri și înaintea Mielului.”
Aici sunt prezentate trei solii, una după alta. Dacă nu ținem pasul cu fiecare dintre ele progresiv, ne vom găsi rămași în urmă, la fel ca iudeii de azi.
Cei care nu reușesc să țină pasul cu Adevărul pe măsură ce Inspirația Îl descoperă, nu pot ajunge, bineînțeles, la „unirea credinței” și la plinătatea „cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos”. Aceștia vor fi pentru totdeauna „copii, plutind încoace și încolo, purtați de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor, ...” Efeseni 4:13, 14.
În mod clar, atunci, religia în sine este ceva viu și se dezvoltă, dar tragedia este că nu toți țin pasul cu ea.
Ce înseamnă să meregem la Isus afară din tabără?
"Text: "Să ieşim dar afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui. 14 Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare. 15 Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui. 16 Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia, căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.". Evrei 13:13-16. RH 28 mai 1889, par. 1
"Ar trebui să ținem mereu înaintea noastră jertfa care a fost făcută de Mântuitorul nostru, ca să nu gândim că facem jertfe minunate în viața noastră creștină. El a făcut un sacrificiu infinit pentru ca noi să avem viața veșnică. Tatăl a făcut o jertfă a cărei măreție nimeni nu o poate înțelege. Îngerii din ceruri au fost uimiți când Tatăl a consimțit să-L dea pe singurul Său Fiu pentru o rasă căzută. Când ne vom putea apropia de o apreciere a sacrificiului făcut de Tatăl și de Fiul, vom avea o mai bună apreciere a valorii sufletelor. Nu ar trebui să ne studiem propria noastră comoditate, din moment ce Hristos a murit pentru noi, ci ar trebui să fim dispuși să ne lepădăm de noi înșine, să mergem în afara taberei, purtând ocara Lui." RH 28 mai 1889, par. 2
Se apropie în mare grabă zilele când va avea loc o mare confuzie și nedumerire. Satana, îmbrăcat în veșminte de înger, va înșela, dacă va fi cu putință, chiar și pe cei aleși. Vor fi mulți zei și mulți domni. Va bate fiecare vânt de învățătură. Acelora care au dat un omagiu suprem "științei, pe nedrept numită astfel", nu vor fi atunci conducători. Aceia care s-au încrezut în intelect, în geniu sau talent nu vor sta atunci în fruntea membrilor bisericii. Ei nu vor ține pasul cu lumina. Celor care s-au dovedit necredincioși nu li se va încredința turma. În ultima și solemna lucrare, puțini oameni mari vor fi angajați în ea. Ei sunt mulțumiți de ei înșiși, independenți de Dumnezeu și El nu-i poate folosi. Dumnezeu are slujitori credincioși care, în timpul zguduirii, în timpul de probă, vor fi scoși la iveală. Acum sunt ascunse suflete prețioase, care nu și-au plecat genunchii înaintea lui Baal. Ei n-au avut lumina care a strălucit asupra ta atât de puternic. Dar, sub un exterior neatrăgător și necioplit, poate fi descoperită cea mai curată strălucire a unui caracter creștin. În timpul zilei privim spre ceruri, dar nu vedem stelele. Ele sunt acolo, pe firmament, dar ochiul nu le poate distinge. Dar noaptea putem vedea strălucirea lor adevărată. 5M 80.1