Sabat după amiază, 18 Mai
Text de memorat:
Punctul cel mai însemnat al celor spuse că avem un Mare Preot care Sa aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ca slujitor al Locului Preasfânt. şi al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul. — Evrei 8:1, 2
După trecerea timpului din toamna anului 1844, a urmat o perioadă de mare încercare pentru aceia care păstrau credința adventă. Singura lor mângâiere, pe măsură ce primeau asigurarea că poziția lor era corectă, era lumina care le îndrepta mintea către Sanctuarul de sus. Unii au renunțat la credința lor în socotirea anterioară a perioadelor profetice și au atribuit agenților omenești sau lui Satana puternica influență a Duhului Sfânt care însoțise mișcarea adventă. O altă categorie susținea cu tărie că Domnul îi condusese în experiența lor de până atunci; și pentru că au așteptat, au vegheat și s-au rugat să cunoască voia lui Dumnezeu, au văzut că marele lor Mare Preot intrase într-o altă lucrare de slujire și, urmându-L prin credință, au fost conduși să înțeleagă și lucrarea de încheiere a bisericii. Ei aveau o înțelegere mai clară a primei și a celei de a doua solii îngerești și erau pregătiți să primească și să dea lumii solemna avertizare a îngerului al treilea din Apocalipsa capitolul 14. TV 431.3
Duminică, 19 Mai
Sanctuarul ceresc
Citește Exodul 25:8,9,40 și Evrei 8:1-6. Care sunt cele două sanctuare din aceste versete?
Sanctuarul la care se referă Pavel aici era tabernacolul clădit de Moise la porunca lui Dumnezeu, ca fiind locașul de pe pământ al Celui Preaînalt. “Să-Mi faceți un locaș sfânt, și Eu voi locui în mijlocul lor” (Exod 25, 8) a fost îndrumarea dată lui Moise când fusese pe munte cu Dumnezeu. Izraeliții călătoreau prin pustie, iar cortul a fost în așa fel construit, încât să poată fi purtat din loc în loc; cu toate acestea, era o construcție de o deosebită măreție. Pereții erau din scânduri drepte, acoperite cu aur și puse în suporți de argint, iar acoperișul era făcut dintr-o serie de învelitori, sau cortine, cele din exterior din piei, iar cele din interior, din țesături fine, brodate frumos cu heruvimi. În afară de curtea exterioară, care cuprindea altarul arderilor de tot, tabernacolul era format din două despărțituri, numite Sfânta și Sfânta Sfintelor, separate printr-o perdea sau acoperitoare bogată și frumoasă, o perdea asemănătoare închidea și intrarea în prima despărțitură. TV 411.2
Apoi, cortul construit de Moise a fost făcut după un model. Domnul îl instruise astfel: “Să faceți cortul și toate vasele lui după chipul pe care ți-l voi arăta”. Și din nou i-a fost dată însărcinarea: “Vezi să faci după chipul, care ți s-a arătat pe munte”. (Exod 25, 9.40.) Iar Pavel spune că primul tabernacol “era o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri și jertfe”, că locașurile lui sfinte erau “chipurile lucrurilor care sunt în ceruri”; că preoții care aduceau daruri după lege slujeau după “chipul și umbra lucrurilor cerești” și că “Hristos n-a intrat într-un locaș făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaș de închinare, ci a intrat chiar în cer ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu”. (Evrei 9, 9.23; 8, 5; 9, 24.) TV 413.3
Sanctuarul din ceruri, în care slujește Hristos în favoarea noastră, este marele original, a cărui copie era sanctuarul construit de Moise.... TV 414.1
Dar mai rămâne să se dea răspuns la cea mai importantă întrebare: “Ce este curățirea sanctuarului?” Scripturile Vechiului Testament ne spun că există o astfel de slujbă în legătură cu sanctuarul pământesc. Dar poate fi ceva în cer care trebuie curățit? În Evrei capitolul 9, curățirea atât a sanctuarului pământesc, cât și a celui ceresc este clar prezentată: “Și, după Lege, aproape totul este curățit cu sânge; și fără vărsare de sânge, nu este iertare. Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri, au trebuit curățite în felul acesta cu sânge de animale, trebuia ca înseși lucrurile cerești să fie curățite cu jertfe mai bune decât acestea” (Evrei 9, 22.23), chiar cu sângele prețios al lui Hristos. TV 417.2
Luni, 20 Mai
În Locul Preasfânt
Citește Leviticul 16:21,29-34; 23:26-32 și Evrei 9:23-28. De ce era Ziua Ispășirii atât de importantă în vechime?
Aceasta era lucrarea care avea loc zi de zi, în tot cursul anului. Păcatele lui Israel erau în felul acesta trecute asupra sanctuarului și devenea necesară o lucrare deosebită pentru îndepărtarea lor. Dumnezeu a poruncit să se facă o ispășire pentru fiecare dintre despărțiturile sfinte: “Astfel să facă ispășire pentru sfântul locaș, pentru necurățiile copiilor lui Israel și pentru toate călcările de lege, prin care au păcătuit ei. Să facă la fel pentru cortul întâlnirii, care este cu ei în mijlocul necurățiilor lor”. O ispășire era făcută și pentru altar, ca “să-l curețe și să-l sfințească de necurățiile copiilor lui Israel”. (Leviticul 16, 16.19.) TV 418.2
O dată pe an, în marea Zi de Ispășire, preotul intra în Locul preasfânt pentru curățirea sanctuarului. Lucrarea îndeplinită acolo completa ciclul anual al slujbelor. În Ziua Ispășirii, erau aduși doi țapi la ușa cortului și se arunca sorțul pentru ei, “unul pentru Domnul și altul pentru țapul de trimis”. (Versetul 8.) Țapul pe care cădea sorțul pentru Domnul urma să fie înjunghiat ca jertfă pentru păcat în favoarea poporului. Și preotul urma să ducă sângele lui dincolo de perdea și să-l stropească pe tronul milei și în fața lui. Sângele urma să fie stropit și pe altarul tămâierii, care se găsea în fața perdelei. TV 419.1
“Aaron să-și pună amândouă mâinile pe capul țapului cel viu și să mărturisească peste el toate fărădelegile copiilor lui Israel și toate călcările lor de lege cu care au păcătuit ei; să le pună pe capul țapului, apoi să-l izgonească în pustie, printr-un om care va avea însărcinarea aceasta. Țapul acela va duce asupra lui toate fărădelegile lor într-un pământ pustiit; în pustie să-i dea drumul”. (Versetele 21.22.) Țapul de trimis nu se mai întorcea în tabăra lui Israel, iar bărbatului care-l ducea i se cerea să se spele și să-și spele și hainele cu apă înainte de a se întoarce în tabără. TV 419.2
Întreaga ceremonie era destinată să-i impresioneze pe izraeliți cu privire la sfințenia lui Dumnezeu și la ura Sa față de păcat; să le arate apoi că nu puteau veni în legătură cu păcatul fără să se întineze. Fiecărui om i se cerea să-și întristeze sufletul în timp ce se făcea această lucrare de ispășire. Toate treburile trebuiau lăsate la o parte și întreaga adunare a lui Israel trebuia să petreacă ziua în smerenie solemnă înaintea lui Dumnezeu, cu rugăciune, post și adâncă cercetare de inimă. TV 419.3
Adevăruri importante cu privire la ispășire erau învățate prin serviciul simbolic. În locul păcătosului era primit un înlocuitor; dar păcatul nu era anulat prin sângele victimei. În felul acesta, se asigurase doar un mijloc prin care el să poată fi transferat asupra sanctuarului. Prin aducerea sângelui, păcătosul recunoștea autoritatea legii, își mărturisea vinovăția pentru călcarea ei și își exprima dorința de iertare prin credința în Răscumpărătorul care avea să vină; dar nu era încă pe deplin liberat de sub condamnarea legii. În Ziua Ispășirii, marele preot, după ce sacrifica jertfa de la adunare, intra în Locul preasfânt cu sângele acestei jertfe și-l stropea pe scaunul harului, direct deasupra Legii, pentru a da satisfacție cerințelor ei. Atunci, în calitatea lui de mijlocitor, lua păcatele asupra sa și le ducea afară din sanctuar. Punându-și mâinile pe capul țapului de trimis, mărturisea toate păcatele, în felul acesta trecându-le simbolic de la el asupra țapului de trimis. Apoi țapul le ducea în pustie și erau socotite ca fiind îndepărtate pentru totdeauna de la popor. TV 420.1
Marți, 21 Mai
A venit judecata
Compară Daniel 7:9,10 cu Apocalipsa 14:6,7. Care este asemănarea dintre aceste pasaje?
Așa cum am subliniat anterior, lui Ioan, momentul începutului Judecății a fost declarat în mod vag ca fiind „de atunci înainte” după vremea lui, dar lui Daniel i s-a arătat cu certitudine că se convocă cândva după ce se va ridica „cornul mic” al fiarei, și înainte ca sfinții să posede Împărăția (Dan 7: 8-11). Cu toate acestea, data exactă este determinată de Daniel 8:14 – „Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţit!”, neghina va fi smulsă din ea. În acel timp, în timp ce curățirea este în desfășurare, biserica proclamă: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui”. Apoc. 14: 7…
Citește Apocalipsa 22:10-12. Care va fi soarta întregii lumi la revenirea lui Isus? Ce i se spune clar lui Ioan?
Când timpul „neghinei”, „fiii celui rău” (Matei 13,38), s-a împlinit deplin, pe urmă va începe „secerișul”, și acesta va aduce „sfârșitul veacului” vers. 30,40. Având loc la sfârșitul lumii (veacului), este în mod necesar strângerea poporului prin solia lui Ilie, ultima proclamare trimisă de cer a Evangheliei, care este predicată mai întâi bisericii chiar înainte de ziua Domnului cea mare și înfricoșată (Maleahi 4,5) și pe urmă întregii lumi pe durata acestei zile atât de mult așteptată.
Când atât Iudeii cât și Neamurile care au răspuns chemării au fost adunați din cele patru colțuri ale pământului, atunci se va termina secerișul: apoi ultimul moment al timpului de har se va îndepărta pentru totdeauna: atunci va veni sfârșitul și de la „marele tron alb” va ieși ordinul irevocabil: „Cine este nedrept, să fie nedrept și mai departe; cine este întinat să se întineze și mai departe; cine este fără prihană să trăiască și mai departe fără prihană. Și cine este sfânt să se sfințească și mai departe!” Apoc. 22,11.
Citește Matei 25:1-13. De ce Isus are atitudini atât de diferite față de aceste două categorii de credincioși?
În această parabolă se vede că biserica este asemănată cu zece fecioare, dintre care cinci nu se folosesc de uleiul de rezervă - Adevăr special pentru acest timp, adică acestea cinci nu dau atenție adevărului Judecății celor vii, separarea sau purificarea bisericii. Când se aude strigătul: „Iată Mirele; ieșiți în întâmpinare!”, toate cele zece fecioare văd că lumina candelor lor se stinge; ele văd că solia Judecății cel morți se termină. Atunci, cele cinci fecioare înțelepte își umplu repede candelele cu uleiul de rezervă pe care le-au păstrat în vasele lor și ies în întâmpinarea Mirelui. Dar cele cinci fecioare neînțelepte, cele care au crezut că nu este nevoie de ulei de rezervă, că nu este nevoie de o solie suplimentară, solia Judecății celor vii, se vor afla în întuneric dens. Da, ele se găsesc fără lumina pe care o prezintă solia Judecății celor vii. Când descoperă neglijența lor nechibzuită, ele se grăbesc să obțină uleiul, lumina asupra evenimentului, dar în acel timp ușa va fi închisă (timpul de har pentru fecioare, biserica, s-a încheiat). Când strigă să li se deschidă, Domnul Însuși le spune politicos: „Nu vă cunosc”.
Semnul venirii Împărăției pe care îl prezintă această parabolă este, evident, solia specială (uleiul de rezervă) care anunță Judecata celor vii, solia care îi trezește pe căutătorii Adevărului cu inimă deschisă și care îi condamnă pe opozitorii ei, cei ipocriți și cei căldicei din biserică - cei care sunt mulțumiți și se consideră bogați și îmbogățiți, ne având nevoie de nimic (ne având nevoie de Adevăr la vreme potrivită), cei care nu se trezesc niciodată cu privire la faptul că sunt absolut destituiți. Aveți grijă, acestea nu sunt cuvintele mele, citiți ce îi spune Domnul la Laodicea.
Miercuri, 22 Mai
Veste bună din Locul Preasfânt
Citește Evrei 4:14-16; 10:19-22. Ce asigurare și ce invitație divină ne adresează aceste versete?
În Biblie, expresia “Împărăția lui Dumnezeu” este folosită pentru a desemna atât împărăția harului, cât și împărăția slavei. Împărăția harului este scoasă în evidență de Pavel în Epistola către Evrei. După ce arată spre Hristos, ca Mijlocitor plin de milă, care “este mișcat de simțul slăbiciunilor noastre”, apostolul spune: “Să ne apropiem cu încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să găsim har”. (Evrei 4, 15.16.) Tronul harului reprezintă împărăția harului, deoarece existența unui tron implică existența unei împărății. În multe din parabolele Sale, Hristos întrebuințează expresia “împărăția cerurilor” pentru a descrie lucrarea harului divin asupra inimilor oamenilor. TV 346.4
Citește Apocalipsa 11:19. De ce este importantă această viziune, în contextul marii lupte? Cum arată această legătură inseparabilă dintre lege și Evanghelie?
Templul pământesc fiind o copie a celui ceresc, arată că templul ceresc este împărţit în două încăperi: Sfânta şi Sfânta Sfintelor. În Ziua Ispăşirii (de judecată) în templul pământesc se deschidea uşa de la Sfânta Sfintelor şi se închidea cea de la Sfânta. Acest serviciu era un tip al începutului zilei anti – tipice a Ispăşirii (judecăţii) când uşa de la Sfânta Sfintelor în templul ceresc era deschisă şi intrarea în Sfânta este închisă. În alte cuvinte, când uşa interioară era închisă, uşa exterioară se închidea, făcând astfel din cele două încăperi, una (Vezi Leviticul 16,2.17; Apocalips.4,1; 15,5; Experienţe şi viziuni pag.42-engl). Fiind templul închis astfel, în timp ce judecata este în sesiune, face imposibil pentru ca cineva care este afară să vadă ,,chivotul legământului Său”, până când judecata este terminată, când uşa care era închisă va fi deschisă, conform cu Apoc.15,1.5-8.
Prin urmare, împlinirea declaraţiei profetice: ,,Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său” (Apoc.11,19) se va realiza, cum a fost la începutul judecăţii, după ce judecata este terminată, altfel spus, după închiderea harului, când uşa templului va fi deschisă. Şi după ce tribunalul judiciar părăseşte templul ,,una din cele patru făpturi vii” va da ,,celor şapte îngeri şapte potire de aur, pline de mânia lui Dumnezeu” (Apoc.15,7) şi Templul s-a umplut de fum, din slava lui Dumnezeu şi a puterii Lui. Şi nimeni nu putea să intre în Templu, până se vor sfârşi cele şapte urgii ale celor şapte îngeri. Ap. 15:8
Legea lui Dumnezeu din Sanctuarul din ceruri este marele original, după care poruncile înscrise pe tablele de piatră și redate de Moise în Pentateuh (cele cinci cărți ale lui Moise — n.tr.) erau o transcriere fără greș. Aceia care au ajuns la înțelegerea acestui punct important au fost conduși astfel să vadă caracterul sfânt, neschimbător al Legii divine. Ei au înțeles ca niciodată mai înainte puterea cuvintelor Mântuitorului. “Câtă vreme nu va trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege”. (Matei 5, 18.) Legea lui Dumnezeu fiind o descoperire a voinței Sale, o transcriere a caracterului Său, trebuie să dăinuiască veșnic, “ca un martor credincios în ceruri”. Nici o poruncă n-a fost anulată, nici o iotă sau o frântură de slovă din ea n-au fost schimbate. Psalmistul spune: “Cuvântul Tău, Doamne, dăinuiește în veci în ceruri; toate poruncile Lui sunt adevărate, întărite pentru veșnicie”. (Psalmii 119, 89; 111, 7.8.) TV 434.1
Joi, 23 Mai
Isus, Apărătorul nostru la judecată
Citește Evrei 10:9-14. Ce diferență există între slujirea preotului din sanctuarul pământesc și slujirea lui Isus în sanctuarul ceresc?
"Cât de mult se deosebea adevăratul Mare Preot de Caiafa cel fals și corupt. În comparație cu Caiafa, Hristos iese în evidență pur și nepătat, fără nici o pată de păcat. "Printr-o singură jertfă, El i-a desăvârșit pentru totdeauna pe cei sfințiți" [Evrei 10:14]. Acest lucru I-a permis să proclame pe cruce cu o voce clară și triumfătoare: "S-a sfârșit". [Evrei 9:24-26; 10:12, citat] Hristos a intrat o singură dată în locul sfânt, "obținând pentru noi răscumpărarea veșnică" [Evrei 9:12]. "De aceea El poate și să mântuiască până la capăt pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, fiindcă El trăiește mereu ca să mijlocească pentru ei" [Evrei 7:25]. 12MR 392.3
"Hristos nu S-a glorificat pe Sine însuși fiind făcut Mare Preot. Dumnezeu I-a dat numirea Sa la preoție. El trebuia să fie un exemplu pentru toată familia umană. El S-a calificat pe Sine Însuși pentru a fi, nu numai reprezentantul rasei, ci și Avocatul lor, astfel încât fiecare suflet, dacă vrea, să poată spune: Am un Prieten la curte. El este un Mare Preot care poate fi atins de sentimentele slăbiciunilor noastre". 12MR 393.1
Citește Evrei 6:19,20. De ce ne invită să Îl urmăm și ce descoperim atunci când Îl urmăm?
"Ne-a fost pusă înainte speranța, speranța vieții veșnice. Nimic mai puțin decât această binecuvântare pentru noi nu îl va satisface pe Răscumpărătorul nostru, dar partea noastră este să ne agățăm de această speranță prin credința în Cel care a promis. Ne putem aștepta să suferim, deoarece cei care sunt părtași cu El în suferințele Sale sunt cei care vor fi părtași cu El în gloria Sa. El a cumpărat iertarea și nemurirea pentru sufletele păcătoase și pieritoare ale oamenilor, dar partea noastră este să primim aceste daruri prin credință. Crezând în El, avem această speranță ca o ancoră a sufletului, sigură și neclintită. Trebuie să înțelegem că ne putem aștepta cu încredere la favoarea lui Dumnezeu nu numai în această lume, ci și în lumea cerească, din moment ce El a plătit un astfel de preț pentru mântuirea noastră. Credința în ispășirea și mijlocirea lui Hristos ne va menține statornici și neclintiți în mijlocul ispitelor care ne apasă în biserica luptătoare. Să contemplăm speranța glorioasă care este pusă înaintea noastră și, prin credință, să ne agățăm de ea...." TMK 79.2
"În Hristos, speranța noastră de viață veșnică este centrată.... Nădejdea noastră este o ancoră pentru suflet, atât sigură cât și neclintită, atunci când intră în ceea ce este înăuntrul vălului, căci sufletul încercat de ispite devine părtaș la natura divină. El este ancorat în Hristos. În mijlocul elementelor furioase ale ispitei, el nu va fi împins pe stânci sau atras în vârtej. Corabia lui va depăși furtuna. "19 TMK 79.5
Vineri, 24 Mai
Studiu Suplimentar
Dar oamenii nu erau gata încă să-L întâlnească pe Domnul lor. Mai era de adus la îndeplinire încă o lucrare de pregătire în favoarea lor. Urma să fie dată lumină care să le îndrepte mințile către Templul lui Dumnezeu din ceruri și, în timp ce ei Îl urmau prin credință pe Marele lor Preot, în slujirea Sa de acolo, aveau să le fie descoperite noi îndatoriri. O altă solie de avertizare și de îndrumare urma să fie dată bisericii. TV 424.4
Profetul zice: “Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului, și ca leșia nălbitorului. El va ședea, va topi și va curăți argintul; va curăți pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămurește aurul și argintul, și va aduce Domnului daruri neprihănite”. (Maleahi 3, 2.3.) Aceia care vor trăi pe pământ atunci când Domnul Hristos va mijloci în Sanctuarul de sus va trebui să stea în fața unui Dumnezeu sfânt fără mijlocitor. Hainele lor trebuie să fie fără pată, caracterele lor trebuie să fie curățite de păcat prin sângele stropirii. Prin harul lui Dumnezeu și prin eforturile lor stăruitoare, trebuie să fie biruitori în lupta cu cel rău. În timp ce judecata de cercetare se continuă în cer, în timp ce păcatele credincioșilor pocăiți sunt îndepărtate din Sanctuar, în mijlocul poporului lui Dumnezeu trebuie să se producă o lucrare deosebită de curățire, de îndepărtare a păcatelor. Această lucrare este mai clar prezentată în soliile din Apocalipsa capitolul 14. TV 425.1
Când această lucrare se va fi împlinit, urmașii lui Hristos vor fi gata pentru venirea Sa. “Atunci darul lui Iuda și al Ierusalimului va fi plăcut Domnului, ca în zilele cele vechi, ca în anii de odinioară”. (Maleahi 3, 4.) Atunci, biserica pe care Domnul, la venirea Sa, o va lua la Sine va fi “o biserică slăvită, fără pată sau zbârcitură, sau altceva de felul acesta”. (Efeseni 5, 27.) Atunci ea va arăta “ca zorile, frumoasă ca luna, curată ca soarele și cumplită ca niște oști sub steagurile lor”. (Cântarea Cântărilor 6, 10.) TV 425.2