Rădăcinile lui Avraam
Lecţia 6, Trimestrul 2, 30 Aprilie - 6 Mai 2022
Distribuie acest studiu
Sabat după-amiază – 30 Aprilie
Textul de memorat:
: Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-L ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce. Evrei 11:8
După împrăștierea de la Babel, idolatria a devenit aproape universală și, în cele din urmă, Dumnezeu i-a lăsat pe păcătoșii împietriți să meargă mai departe pe căile lor rele, în timp ce l-a ales pe Avraam, din seminția lui Sem, și l-a făcut păzitorul Legii Sale pentru generațiile viitoare. Avraam crescuse în mijlocul superstițiilor și al păgânismului. Chiar cei din casa tatălui său, prin care fusese păstrată cunoștința de Dumnezeu, au cedat în mod treptat influențelor seducătoare din jurul lor; ei "slujeau altor dumnezei" (Iosua 24, 2), în loc să-I slujească lui Iehova. Dar adevărata credință nu avea să piară. Dumnezeu totdeauna a păstrat o rămășiță care să-L slujească. Adam, Set, Enoh, Metusala, Noe, Sem, într-o linie neîntreruptă, au păstrat din veac în veac descoperirile prețioase ale voinței Sale. Fiul lui Terah a devenit moștenitor al acestei comori sfinte. Idolatria îl chema din toate părțile, dar în zadar. Credincios printre cei lipsiți de credință, neatins de corupție în mijlocul apostaziei ce predomina, el s-a ținut neclintit de adorarea singurului și adevăratului Dumnezeu. "Domnul este lângă toți cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toată inima". (Psalmii 145, 18.) El i-a făcut cunoscut lui Avraam voința Lui și i-a dat o lămurită cunoaștere a cerințelor Legii Sale și a mântuirii care avea să fie realizată prin Hristos. PP 125.1
Duminică - 1 Mai
Plecarea lui Avraam
Geneza 12:1-9
De ce l-a chemat Domnul pe Avram să-și lase țara și familia? Cum a răspuns el?
„Fraților și părinților, ascultați! Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, înainte ca să se așeze în Haran. Și i-a zis: Ieși din țara ta și din familia ta și du-te în țara pe care ți-o voi arăta.” Fapte 7: 2, 3. „Avram a plecat, cum îi spusese Domnul”. (Geneza 12: 4) și a mers sub conducerea lui Dumnezeu în Canaan, unde a locuit, deși „din țara aceea nu ia dat nimic în stăpânire, nici măcar o palmă de loc, ci i-a făgăduit că i-o va da în stăpânire lui și seminței lui după el, măcar că n-avea nici un copil.” Fapte 7: 5.
Solia lui Dumnezeu a ajuns la Avraam: "Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta". (Geneza 12, 1.) Pentru ca Dumnezeu să-l poată califica pentru marea Sa lucrare, ca păstrător al sfintelor Sale cuvinte, Avraam trebuia să fie despărțit de cei cu care fusese asociat la începutul vieții sale. Influența neamurilor și a prietenilor avea să fie o piedică în calea educației pe care Dumnezeu Își propusese să o dea slujitorului Său. Acum, când într-un mod special Avraam era legat de cer, el trebuia să locuiască printre străini. Caracterul său trebuia să fie cu totul deosebit, diferit de celelalte caractere din lume. El nici n-ar fi putut explica felul comportării sale, astfel încât să fie înțeles de prietenii săi. Lucrurile spirituale trebuie înțelese în mod spiritual, iar motivele și acțiunile sale nu erau înțelese de către rudeniile lui idolatre. PP 126.1
Luni - 2 Mai
Ispita Egiptului
Geneza12:10-20
De ce a plecat Avram din Țara Promisă și s-a dus în Egipt? Cum s-a comportat faraonul în comparație cu Avram?
Avraam a călătorit mai departe, spre miazăzi, și din nou credința sa a fost încercată. Cerul n-a mai dat ploaie, pâraiele încetaseră să mai curgă prin văi și iarba se uscase pe câmpii. Turmele și cirezile nu mai găseau pășune și foametea amenința întreaga tabără. Nu cumva patriarhul punea acum la îndoială conducerea Providenței? Nu privea el oare înapoi cu dor la belșugul câmpiilor Haldeii? Toți priveau cu îngrijorare să vadă ce va face Avraam, când necazuri după necazuri se abăteau asupra lui. Atâta vreme cât încrederea lui părea nezdruncinată, ei simțeau că mai era nădejde; erau siguri că Dumnezeu era Prietenul său și că El încă îi călăuzea. PP 128.2
Avraam nu putea să explice căile Providenței; el nu ajunsese la împlinirea speranțelor lui; dar se ținea tare de făgăduința: "Te voi binecuvânta, îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare". Cu rugăciuni stăruitoare, el chibzuia să vadă cum să păstreze viața celor ai săi și a turmelor sale, dar nu îngăduia ca împrejurările să zdruncine credința sa în Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru a scăpa de foamete, el coborî în Egipt. El n-a uitat Canaanul și, în strâmtorarea sa, nu s-a întors în Haldea, de unde venise și unde era belșug de pâine; ci a căutat un refugiu temporar, cât mai aproape posibil de țara făgăduinței, intenționând să se întoarcă în curând acolo unde l-a așezat Dumnezeu. PP 129.1
În providența Sa, Dumnezeu a adus această încercare asupra lui Avraam, ca să-l învețe lecția supunerii, a răbdării și a credinței, lecții ce aveau să fie așezate în scris pentru binele tuturor acelora care aveau să fie chemați mai târziu să sufere necazuri. Dumnezeu îi conduce pe copiii Săi pe o cale pe care ei nu o cunosc, dar nu-i uită și nici nu-i leapădă pe aceia care își pun încrederea în El. El a îngăduit să vină suferința asupra lui Iov, dar nu l-a uitat. El a îngăduit ca Ioan cel iubit să fie exilat pe insula pustie Patmos, dar Fiul lui Dumnezeu l-a întâlnit acolo și viziunea Sa a fost plină de scene de o slavă nepieritoare. Dumnezeu îngăduie ca încercările să vină asupra poporului Său pentru ca, prin statornicia și ascultarea lor, ei să fie îmbogățiți spiritual, iar prin exemplul lor să fie o sursă de putere pentru alții. "Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, gânduri de pace și nu de nenorocire". (Ieremia 29, 11.) Chiar acele încercări, care pun cel mai sever la probă credința noastră și ne fac adesea să credem că Dumnezeu ne-a uitat, au menirea să ne apropie mai mult de Hristos, ca să lăsăm toate poverile noastre la picioarele Lui și să ajungem să avem parte de pacea pe care El ne-o dă în schimb. PP 129.2
Marți – 3 Mai
Avram și Lot
Geneza13:1-18
Ce ne învață această relatare despre cât de important este caracterul?
Prin mărturii inspirate am aflat că Avraam și Lot au devenit amândoi atât de bogați încât au fost nevoiți să se despartă de asociere și să ocupe porțiuni separate de pământ. Avraam a sugerat ca Lot să aleagă mai întâi pământul pe care îl dorea, iar Avraam să ia ceea ce a rămas. Lot a ales toate câmpiile și a lăsat dealurile pentru Avraam. Poate că din punct de vedere comercial alegerea lui Lot a fost bună, dar din punctul de vedere al lui Dumnezeu a fost proastă. În alegerea sa, Lot nu a reușit să vadă sau să ia în considerare faptul că fusese foarte binecuvântat prin faptul că fusese în asociere cu unchiul său Avraam. El s-a gândit doar la siguranța sa personală, egoistă, în viitor. Cu toate acestea, Avraam nu a ridicat nicio obiecție la alegerea lui Lot. El a luat cu plăcere dealurile.
Cu timpul, Lot s-a mutat în oraș, unde a devenit din ce în ce mai sărac. În cele din urmă, îngerul Domnului a trebuit să-l salveze, iar el nu a ieșit cu nimic. În contrast izbitor cu experiența devastatoare a lui Lot, Avraam a devenit în mod constant din ce în ce mai bogat, iar Dumnezeu i-a dat în cele din urmă toată țara. Care a fost secretul succesului lui Avraam? -- Dumnezeu Însuși l-a făcut prosper pe Avraam când l-a văzut pe Avraam credincios în toate. Când suntem credincioși în toate, El ne va binecuvânta mai abundent și pe noi.
Miercuri - 4 Mai
Coaliția de la Babel
Geneza 14:1-17
Ce semnificație are faptul că războiul are loc imediat după ce lui Avram i se oferă în dar Ţara Promisă ? Ce ne învață această întâmplare despre Avram?
Avraam, știți, s-a înscris la școala lui Dumnezeu atunci când Dumnezeu l-a chemat să părăsească casa tatălui său și să meargă într-o țară pe care nu o văzuse niciodată. Și-a luat toate bunurile pe care le avea și l-a luat și pe nepotul său împreună cu el. Încă de la început au prosperat foarte mult, iar afacerile lor s-au extins atât de rapid încât, pentru a se ocupa de ele, au fost nevoiți să se răspândească și să se despartă.
Avraam a ales ținutul dealurilor, după ce Lot a ales valea roditoare din apropierea piețelor Sodomei și Gomorei. Acolo, familia lui Lot a părăsit școala lui Dumnezeu și a intrat în școala omului. Avraam însă și familia sa au rămas în școala lui Dumnezeu, învățând cum să facă dealurile să dea roade bune. Avraam a devenit "foarte bogat", dar Lot foarte sărac. Avraam, vedeți, în școala lui Dumnezeu a devenit cel mai mare om de afaceri din lume în vremea sa. El a învățat să facă ceva din nimic. Mai mult, a fost cel mai mare general din lume, căci vă amintiți că, cu doar câțiva oameni, a învins cinci împărați, le-a luat prada și a restituit bunurile proprietarilor de drept. Toate acestea le-a făcut fără să piardă un singur soldat! Și mai mult, a crescut pe singurul fiu care s-a supus vreodată de bunăvoie să ardă pe un altar de jertfă pentru religia tatălui său.
Joi - 5 Mai
Zecimea oferită lui Melhisedec
Geneza 14:18-24, Evrei 7:1-10
Cine era Melhisedec? De ce Avram şi-a dat zecimea acestui preot care apare din senin?
Hristos a fost cel care a vorbit prin Melhisedec, preotul Dumnezeului celui Preaînalt. Melhisedec nu era Hristos, dar el era vocea lui Dumnezeu în lume, reprezentantul Tatălui... 1SA 409.3
Multe persoane își vor îndeplini toate cererile și datoriile inferioare și vor lăsa lui Dumnezeu doar ultimele rămășițe, dacă mai rămân. Dacă nu, cauza lui trebuie să aștepte până la un moment mai potrivit. Nu aceasta a fost calea urmată de Avraam. La întoarcerea sa dintr-o reușită expediție militară, el a fost întâmpinat de Melhisedec, " împăratul Salemului și preot al Dumnezeului celui Preaînalt". Acest om sfânt l-a binecuvântat pe Avraam, în numele Domnului, iar patriarhul i-a dat zecimea din toate prăzile ca tribut de recunoștință față de Conducătorul națiunilor. RH 16 mai 1882, par. 24
Vineri - 6 Mai
Studiu suplimentar
Având în vedere că Lot, ca și Avraam, apare în registrul genealogic al lui Hristos, întrebarea se pune în mod natural: De ce ar trebui ca acești doi bărbați să fie atât de mult onorați? Iar răspunsul ne așteaptă: Avraam a obținut această mare onoare pentru că a fost credincios Cuvântului lui Dumnezeu și nu l-a pus niciodată la îndoială, deși toate lucrurile păreau destinate să se împlinească contrar intereselor sale și promisiunilor lui Dumnezeu: Deși Dumnezeu a promis că îi va da pământul lui și urmașilor săi pentru o stăpânire veșnică, Avraam, personal, nu a primit niciodată cuvântul promis. Pe lângă faptul că a îndurat aceste încercări care puneau la încercare credința, el a așteptat douăzeci și cinci de ani fiul promis, pentru ca, atunci când acest unic copil a devenit tânăr, să i se poruncească să-l sacrifice ca ardere de tot! Cu toate acestea, prin toate încercările, el nu și-a pierdut niciodată credința în Dumnezeu, ci s-a încrezut implicit în El și s-a supus fără rezerve poruncilor Sale. Din acest motiv, Dumnezeu l-a onorat în mod semnficativ.
Cu toate acestea, marea lecție care trebuie învățată aici nu este atât din experiența lui Avraam, cât din cea a lui Lot, căci, deși Lot nu era atât de generos ca Avraam și nu era atât de dispus să trăiască separat de lume, totuși credința sa în promisiunile lui Dumnezeu față de Avraam a fost la fel de mare ca și credința lui Avraam, ba chiar mai mare în unele privințe, căci Dumnezeu i-a vorbit lui Avraam în persoană, în timp ce lui Lot i-a vorbit prin Avraam. Prin urmare, Lot trebuia să aibă încredere implicită în faptul că Dumnezeu îi vorbise prin Avraam.
Cum pe vremea lui Avraam, de altfel, nu exista o Biblie, prin care să se dovedească faptul că plecarea lui din casa tatălui său a fost o împlinire a profeției și că Dumnezeu îl călăuzea să plece din Ur din Haldeea pentru a merge într-o țară despre care el însuși nu știa unde se află (Evrei 11:8, 9), vedem că Lot nu era ca majoritatea oamenilor de astăzi, care pun la îndoială și critică totul în desfășurarea adevărului. Fără nici cea mai mică îndoială sau întrebare, el și-a pus încrederea în Dumnezeul lui Avraam și l-a urmat cu încredere în căutarea țării promise.